Acasă Administraţie Ilie Vlaicu s-a întâlnit cu reprezentanții utilităților de apă din Ucraina, Polonia,...

Ilie Vlaicu s-a întâlnit cu reprezentanții utilităților de apă din Ucraina, Polonia, Slovacia și Ungaria, la Satu Mare

DISTRIBUIȚI

Directorul general al Aquatim și președintele Asociației Române a Apei, dr.ing. Ilie Vlaicu, a participat la o întâlnire cu reprezentanți ai Asociației Utilităților de Apă din Ucraina, Polonia, Slovacia și Ungaria, desfășurată la Satu Mare.

Subiectul principal al discuțiilor a fost legat de modul în care companiile din țările participante gestionează tratarea si epurarea apelor, schimbul de bune practici în acest sens fiind unul eficient și dinamic.

S-a punctat și faptul că schimbările climatice din ultimii ani constituie o problemă pentru toate țările europene, afectându-le pe fiecare în parte, în funcție de regiunea geografică în care se află.

În acest caz, a fost agreată ideea că proiectele finanțate prin programele transfrontaliere pot constitui un mod eficient de a găsi cele mai bune soluții, implicit de-a face față provocărilor climatice.

Președintele ARA l-a cunoscut, cu această ocazie pe omologul său, Dmytro Novytskyi, liderul Asociației Utilităților de Apă „Ukrvodokanal” din Ucraina, care a vorbit despre felul în care Asociația își desfășoară activitatea în condiții de război și despre presiunea extremă pe care o pune acest context tragic asupra companiilor de apă și canalizare din țara vecină.

Ilie Vlaicu a concluzionat: “Noi, toți cei prezenți la Satu Mare, am plecat îngrijorați, cu dorința profundă de a contribui la eforturile globale, așadar de a-i ajuta, în măsura posibilităților, pe cei aproximativ 8 milioane de ucrainieni, oameni care în prezent nu au acces la apă potabilă!”.

 

Comentarii

comentarii