Acasă Actualitate „În decembrie 1989, zeci de mii de Timişoreni au strigat ‹‹Există Dumnezeu!››...

„În decembrie 1989, zeci de mii de Timişoreni au strigat ‹‹Există Dumnezeu!›› şi cerul s-a deschis”

DISTRIBUIȚI

„Din cauza unor profitori neruşinaţi, Revoluţionarii adevăraţi şi Eroii sunt denigraţi, urmaşii Martirilor plâng singuri în casă şi le e ruşine sau chiar frică să mai spună că sunt urmaşi de Eroi-Martiri, în loc să fie priviţi cu respect şi să li se mulţumească pentru ceea s-a întâmplat în 1989”, se arată în scrisoarea deschisă trimisă preşedintelui României, Traian Băsescu, prim-ministrului Emil Boc, Parlamentului României şi Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, de către Asocaţia 17 Decembrie Timişoara.

Istoria este călcată în picioare

„Istoria este călcată în picioare, iar demnitatea acestui popor este terfelită. În Decembrie 1989, zeci de mii de oameni din Timişoara am strigat către cer ‹‹EXISTĂ DUMNEZEU!›› şi cerul s-a deschis, Dumnezeu a fost alături de noi, iar apoi am rostit rugăciuni, în genunchi, în Piaţa Victoriei.

Constituția României spune că România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate.

Suntem foarte mâhniţi şi profund jigniţi de atitudinea guvernului, a SSPR, a presei şi a multor cetăţeni, o atitudine ce denotă lipsă de respect faţă de istoria noastră, faţă de Martiri, faţă de luptătorii răniţi şi cei cu merite deosebite pentru Victoria Revoluţiei, faţă de arestaţi, faţă de TIMIŞOARA – oraşul care a fost sub asediu timp de 6 zile, zile în care răniţi ajunşi în spital au fost executaţi, apoi morţii noştri au fost furaţi din spitalul judeţean şi arşi la crematoriu, iar cenuşa lor aruncată într-un canal la Popeşti-Leordeni pentru a şterge orice urmă a evenimentelor din Timişoara.

Răniţii erau anchetaţi şi intimidaţi în spitale, arestaţii în penitenciare, Luptătorii cu merite deosebite au fost cei care au continuat lupta împotriva acelui regim inuman şi care au reuşit să elibereze arestaţii în data de 20.12.1989, dată la care Timişoara a devenit  PRIMUL ORAŞ LIBER DE COMUNISM.

Refuzăm să participăm la ședința solemnă din Parlament din data de 20.12.2011. Această ședință nu este, de fapt, decât fățărnicie, o IPOCRIZIE, în loc să fie într-adevăr încărcată de respect și recunoștință.

Această şedinţă este organizată prin grija SSPR, condus de George Costin. George Costin NU are nici o fărâmă de respect pentru Eroii-Martiri şi urmaşii acestora, considerăm că NU este reprezentantul Revoluţionarilor adevăraţi, nu apără şi nu reprezintă drepturile noastre.

George Costin a făcut pe bandă cateva mii de Revoluţionari falşi care au întinat jertfa şi curajul din Decembrie 1989. Mai mult decât atât, după 22 de ani, anul acesta George Costin a decis să înceapă comemorările în data de 14 decembrie la Iaşi. De ce?

Este luna în care ne comemorăm Eroii-Martiri din Decembrie 1989. Au trecut 22 de ani de când România se bucură de libertate şi alegeri libere. 22 de ani de când a fost înlăturat comunismul şi Ceauşescu. Unii încă spun că soarta lui Ceauşescu era pecetluită cu mult înainte de a izbucni Revoluţia de la Timişoara. Poate că e adevărat, DAR oamenii care au ieşit în stradă au reuşit să înlăture comunismul, fără ei, probabil, şi acum am fi avut un partid comunist la putere cu un alt conducător. În 1989 s-a schimbat un regim totalitar cu Democraţia, adică a fost Revoluţie!!!

În această lună ne arătăm, cu mic cu mare, Recunoştinţa faţă de cei ce s-au jertfit în acel Decembrie sângeros. De ce e atât de greu să arătăm această Recunoştiţa în fiecare zi în care deschidem televizorul, ziarele sau internetul? De ce ne e atât de greu să ne exprimăm votul la alegerile locale, legislative sau prezindenţiale? Şi pentru asta am luptat în Decembrie, strigând: VREM ALEGERI LIBERE! E păcat de jertfa eroilor noştri!

De ce în restul zilelor Eroii sunt huliţi şi supuşi oprobiului public fără nici un discernământ?”, se arată în scrisoarea semnată de către Corina Untilă, preşedintele Asociaţiei 17 Decembrie a Răniţilor şi a Familiilor Îndoliate din Revoluţia 1989 Timişoara.

Comentarii

comentarii