Acasă Economic Finanțare prin POS CCE pentru Clusterul ROSENC

Finanțare prin POS CCE pentru Clusterul ROSENC

DISTRIBUIȚI

Screen-Shot-2013-10-23-at-1 23 04-PMEchipei Clusterului de Energii Sustenabile din Romania – ROSENC i-a fost aprobată cererea de finanțare depusă în cadrul Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice (POS CCE) 2007-2013 – co-finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională – Axa Prioritară 1 „Un sistem de producţie inovativ şi ecoeficient” Domeniul major de intervenţie D1.3 „Dezvoltarea durabilă a antreprenoriatului”, Operaţiunea 1.3.3 „Sprijin pentru integrarea întreprinderilor în lanţurile de furnizori sau clustere”, care vizează în mod special creșterea capacității operative a Entitătii de Management a Clusterului (EMC), lărgirea organigramei, oferind posibilitatea gestionării în mod corespunzător a proiectele de colaborare din cluster.

”Toate activitățile prevăzute în proiect au ca scop principal dezvoltarea de noi produse și servicii integrate, oferind astfel membrilor ROSENC avantaje concurențiale durabile (unice), accesul pe piețe noi și implicit creșterea cifrei de afaceri. Proiectul vizează atât promovarea clusterului cât și consolidarea brandului ROSENC, promovând bunurile și serviciile ce rezultă din proiectele colaborative ale membrilor, prin materiale de promovare (online și offline), participarea la târguri și expoziții de specialitate și parteneriate strategice. Echipa Clusterului ROSENC s-a concentrat exclusiv, timp de 6 săptămâni, pe acest proiect complex, care vizează în mod special creșterea capacității operative a entității de management a clusterului (EMC), lărgirea organigramei cu minim 2 manageri pe proiect și personal suport, care să poată să gestioneze corespunzător proiectele de colaborare din cluster. În ceea ce privește activități privind funcționarea EMC, proiectul vizează creșterea numărului posturilor fixe (de la 3 la 7 posturi). Organigrama va fi reorientată în vederea sprijinirii Managerilor de Proiect ce inițiază și derulează proiecte/programe/servicii integrate ale membrilor. Pentru dezvoltarea personală continuă a personalului EMC și a reprezentanților membrilor interesați, s-a prevăzut dezvoltarea de noi servicii: seminarii și sesiuni de coaching pentru conducerea organizațiilor organizate periodic, la interval de 2 săptămâni, pe următoarele teme: îmbunătăţirea capacităţii de comunicare, managementul obiectivelor, dezvoltarea aptitudinii de lider, tehnici esenţiale de coaching pentru gestionarea echipei de lucru, inteligenţă emoţională, realizarea unui brand personal, dezvoltarea de aptitudini şi comportamente specifice, susţinerea eficientă a unei expuneri. De asemenea, se vor organiza workshop-uri pentru transfer de know-how şi bune practici din alte ţări privind conceptul de colaborare între membri în cadrul clusterului. În cadrul workshop-ului, membrilor li se vor prezenta atât exemple de bune practici, cât şi aspecte inter-relaţionale subtile privind formele de colaborare durabile ce se nasc în cadrul unui cluster. Este foarte importantă experienţa clusterelor din afara ţării, deoarece această experienţă nu se găseşte în România,” spune Vlad Stanciu, directorul executiv ROSENC. Pe componenta de cercetare-dezvoltare-inovare, se vor face cercetări privind stocarea energiei din surse sustenabile, sub formă de aer comprimat în vederea aplicării industriale. Intr-o altă activitate, se vor realiza cercetări privind dezvoltarea unor soluții moderne de realizare a construcțiilor din materiale locale tradiționale, cu focalizarea directă pe generarea unei locuințe care la 120 m2 să coste mai puțin de 25 mii €, cu o întreținere de 1000-1500 lei/an. Toate activitățiile prevăzute în proiect au ca scop principal dezvoltarea de noi produse și servicii integrate, care să ofere membrilor ROSENC avantaje concurențiale durabile (unice), accesul pe piețe noi și implicit creșterea cifrei de afaceri. Bugetul total pentru realizarea proiectului este 1.650.000 lei cu valoarea nerambursabilă de 1.500.000. Proiectul va dura 18 luni, iar data estimată pentru începere este martie 2014.

Comentarii

comentarii