Dintre acestea, 20 au fost terminate pe strada Ţesători I A. Până la 1 septembrie vor fi finalizate 69 de unităţi de locuit, pe strada Panait Cerna, din cartierul Stadion I, pe o suprafaţă de 3.370 de metri pătraţi, iar cele 60 de apartamente din cartierul Ţesători vor fi terminate până la sfârşitul anului.
Pentru 2010 sunt aprobate 98 de apartamente, dintre care 48 pe strada Ţesătorilor nr. 1 C, pe o suprafaţă de 2.800 de metri pătraţi, cu un regim de înălţime de parter plus trei etaje.
Tot pentru anul viitor, este prevăzută etapa a doua în cartierul Ţesători, cu 50 de apartamente, pe o suprafaţă de 2.898 de metri pătraţi, cu subsol, parter şi trei etaje.
„Cu aceste 247 de apartamente sperăm să satisfacem majoritatea tinerilor din oraş, pentru a-i face să revină acasă. În paralel, ne vom ocupa de locuinţele sociale”, a declarat primarul Francisc Boldea.
Comentarii
comentarii