Acasă Eveniment Încă patru migranți prinși la frontiera cu Serbia

Încă patru migranți prinși la frontiera cu Serbia

DISTRIBUIȚI

1474528404287-50958-S4Doi sirieni și doi irakieni sunt cercetați de polițiștii de frontieră români după ce au intrat ilegal în România pentru a ajunge ulterior într-o țară din vestul Europei.

Cei patru au fost depistați miercuri seară în zona localității Moravița. Erau în apropierea frontierei, pe câmp, și nu își justificau prezența în zonă. Polițiștii de frontieră au trimis imediat o patrulă pentru a-i reține pe cei patru. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanele în cauză sunt doi cetăţeni sirieni, un minor de 4 ani şi mama acestuia de 28 de ani şi doi irakieni, un bărbat de 34 ani şi o femeie în vârstă de 33 ani. Aceştia au declarat că au plecat din Serbia pe jos, cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, fiind anunţate autorităţle sârbe în vederea cercetării în comun a evenimentului.

 

Comentarii

comentarii