Acasă Actualitate Incendiu de pădure în Munţii Semenic. A fost solicitat și un elicopter

Incendiu de pădure în Munţii Semenic. A fost solicitat și un elicopter

DISTRIBUIȚI

Un incendiu de pădure a izbucnit, duminică, în Munţii Semenic, iar 30 de oameni sunt pregătiţi să intervină, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Caraş-Severin. A fost solicitat şi un elicopter cu dispozitiv bambi bucket, pentru transportat apa peste munte.

Potrivit ISU Caraş-Severin, citat de news.ro, peste 30 de pompieri şi angajaţi ai Ocolului Silvic sunt pregătiţi, duminică după-amiază, să intervină în zona de manifestare a incendiului, pentru stingerea focarelor.

“Pentru eficientizarea misiunii de stingere, a fost solicitat şi un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie prevăzut cu dispozitiv de stingere bambi bucket”, mai transmite ISU.

Pompierii din Caraş-Severin s-au mai confruntat cu incendii de pădure în acest an, de două ori focul izbucnind în Parcul Naţional Domogled, în zona oraşului Băile Herculane.

Comentarii

comentarii