Alertă la Timișoara, unde zeci de tineri au fost evacuați după un incendiu într-un cămin din Complexul Studențesc.
Alarma s-a dat când cei cazați acolo au văzut un fum gros ieșind din baia de la etajul al doilea și au sunat imediat la 112.
În scurt timp echipajele de intervenție au început evacuarea de urgență. Nu s-au înregistrat victime, iar cele 55 de persoane din clădire au ieșit imediat din camere. Deși unii dintre studenți au inhalat fum, nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Potrivit primelor cercetări, focul s-a produs din cauza utilizării necorespunzătoare a unui reșou.