Acasă Actualitate Încep înscrierile în clasa pregătitoare, în Timiş. Şcolile aglomerate ar putea fi...

Încep înscrierile în clasa pregătitoare, în Timiş. Şcolile aglomerate ar putea fi nevoite să facă, în curând, cursuri de după-amiază

DISTRIBUIȚI

B53A6589

Fiecare părinte vrea să-şi înscrie copilul în clasa pregătitoare la şcoala cea mai bună, chiar dacă adresa de domiciliu nu e în circumscripţia respectivei unităţi de învăţământ. Părinţii fac orice atunci când e vorba de copilul lor şi au găsit de multe ori soluţia – îşi fac mutaţie în circumscripţia şcolii respective pentru a demonstra că, cel puţin pe buletin, locuiesc acolo. În timp însă, peste un an, doi, trei – aceste proceduri pentru a-şi vedea copilul la o şcoală bună se pot întoarce împotriva lor. Şcolile devin supraaglomerate şi atunci copiii ar putea fi nevoiţi să facă ore de după-amiază. Ori în Timişoara se duce o luptă de câţiva ani pentru ca toţi copiii să facă ore de dimineaţă… „Nu o să fie un an foarte uşor – de la an la an tendinţa părinţilor este de a se duce spre anumite şcoli, ar trebui copiii să fie repartizaţi pe unităţile de învăţământ în funcţie de domiciliu. Metodologia permite, în situaţia în care constatăm că sunt foarte mulţi copii aparţinând circumscripţiei să putem face o realocare a străzilor pe alte circumscripţii. E foarte greu să facem acest lucru şi riscăm să ni se aducă acuze că defavorizăm pe unii şi favorizăm pe alţii. Cei de la Pedagogic au copii de cinci clase şi şi-au propus două clase. Avem posibilitatea să majorăm acel plan de şcolarizare, dar în câţiva ani se poate întâmpla un lucru neplăcut – în câţiva ani toate clasele de gimnaziu pot avea ore de după-amiaza, spaţiul este cel care… este. Dacă nu le dăm acele clase va fi foarte greu – metodologia spune că toţi copiii din circumscripţie trebuie admişi la unitatea de învăţământ. Până vineri vom decide dacă dăm circumscripţie Pedagogicului, şi ei vor hotărî cum procedează. În orice formă am fi propus criterii, orice părinte le poate considera discriminatorii. Câţi dintre noi, părinţi, ne dăm seama că neavând un loc fizic evident că vor ajunge să aibă cursuri de după-amiaza”, spune Aura Danielescu, inspector şcolar general de Timiş. Şcolile din Timişoara care sunt preferate de părinţi pentru a-şi înscrie copiii în clasa zero sunt: Grigore Moisil, Şcoala nr. 16, Şcoala nr. 30, Colegiul Bănăţean şi Liceul Pedagogic. 268 de clase pregătitoare sunt în judeţul Timiş şi se preconizează că se vor înscrie 5743 de elevi. Înscrierea în clasa pregătitoare are mai multe faze – în perioada 18-26 februarie se vor organiza zile ale porţilor deschise în şcoli, în aceste zile copiii şi părinţii pot vizita spaţiile unităţii de învăţământ. Între 16 şi 27 februarie se vor organiza în unităţile de învăţământ întâlniri pentru informarea şi consilierea părinţilor. 17 februarie – 11 martie are loc evaluarea nivelului de dezvoltare psihosomatică a copiilor. Între 17 februarie şi 12 martie se va comunica rezultatul evaluării psihosomatice a copiilor părinţilor care au solicitat evaluarea. În 16 februarie se va afişa la sediul unităţii de învăţământ şi al inspectoratului şcolar şi pe site-urile acestor instituţii programul de completare a cererilor tip pentru învăţământul primar. Între 23 februarie şi 13 martie are loc completarea de către părinţi, online sau la unitatea de învăţământ la care solicită înscrierea copilului, a cererilor tip de înscriere. În 14 martie are loc procesarea cererilor de înscriere şi repartizarea în şcoala de circumscripţie a copiilor. În 17-19 martie se procesează cererile părinţilor care solicită înscrierea copilului la altă unitate de învăţământ decât cea de circumscripţie, pe locurile rămase libere.

 

Comentarii

comentarii