Acasă Eveniment Începe campania „PNL are grijă de sănătatea ta”

Începe campania „PNL are grijă de sănătatea ta”

DISTRIBUIȚI

Sâmbătă, 19 noiembrie, la Jimbolia
Organizaţia Femeilor Liberale Timiş derulează, în perioada următoare, campania de informare şi prevenţie denumită „PNL are grijă de sănătatea ta”. „Sub deviza „Este mai eficient să previi decât să tratezi”, obiectivele doamnelor liberale sunt îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei, informarea oamenilor despre cauzele care duc la principalele boli ce produc decesul, despre avantajele efectuării  analizelor periodice, precum şi tragerea unui semnal de alarmă asupra înrăutăţirii stării de sănătate a populaţiei şi a falimentului sistemului sanitar din România”, a declarat Gina Grigorie, preşedintele OFL Timiş. Activitatea principală a campaniei va consta în efectuarea de măsurători ale tensiunii arteriale şi glicemiei de către personal medical autorizat (medici şi asistente medicale). Persoanele care au depăşit limitele admise la valorile măsurate vor fi îndrumate spre cabinetele medicale, nu înainte de a li se oferi informaţii în ceea ce priveşte riscul la care se expun dacă nu consultă un medic de specialitate. Campania „PNL are grijă de sănătatea ta” începe sâmbătă, 19 noiembrie, în oraşul Jimbolia, la Centrul de Afaceri de pe str. Ştefan cel Mare. Medicii vor fi la dispoziţia cetăţenilor între orele 9,00-16,00. În perioada următoare, campania va continua şi în alte localităţi din judeţ: Recaş, Ciacova, Cenei, Jebel şi Denta.

 

Comentarii

comentarii