Acasă Actualitate Începe Școala de bani, la UVT

Începe Școala de bani, la UVT

DISTRIBUIȚI

Conferința regională “Școala de bani începe școala: Resurse educaționale transdisciplinare de educație financiară”, organizată de Edupedu.ro și Universitatea de Vest din Timișoara, va avea loc, în 21 septembrie.

Evenimentul se va desfășura în intervalul orar 13.30 – 16.30, în Amfiteatrul Ioan Mihai al Universității de Vest din Timișoara.

La eveniment sunt invitați să ia parte în principal profesorii din mediul preuniversitar, pentru care au fost create resursele educaționale cu o abordare transdisciplinară, prin care noțiunile de educație financiară să fie introduse în predarea mai multor materii, pe toate ciclurile de învățare din preuniversitar: preșcolar, primar, gimnazial și liceal. Link direct formular de înregistrare: https://bit.ly/formularUVT.

 „Școala de Bani începe școala” propune o serie de patru conferințe regionale, în format fizic, care urmează să se desfășoare în primele două module ale anului școlar 2023-2024, la Timișoara, Cluj, București și Iași.

 Deschiderea seriei de conferințe are loc prin evenimentul de la UVT, în cadrul căruia participanții din mediul profesional vor interacționa într-un atelier de educație financiară și vor avea ocazia de a discuta cu experții și organizatorii din proiect.

Comentarii

comentarii