Acasă Actualitate Înfrângere în instanță pentru administrația Fritz. Primăria Timișoara obligată să dea ordinul...

Înfrângere în instanță pentru administrația Fritz. Primăria Timișoara obligată să dea ordinul de începere a lucrărilor la complexul sportiv din Calea Lipovei

DISTRIBUIȚI

Compania Bauerhof Agrobanat SRL a câștigat definitiv procesul prin care cerea obligarea Primăria Timișoara de să respecte contractul semnat în decembrie 2020, să dea ordinul de începere a lucrărilor și să semneze actul adițional, în baza ordonanțelor guvernului, pentru complexul sportiv din Calea Lipovei.

Primul din cele patru complexuri sportive anunțate de fostul primar Nicolae Robu, cel din Calea Lipovei, are contract de execuție din decembrie 2020. A fost chiar unul dintre primele documente semnate de Dominic Fritz, în calitate de primar.

În 2020, asocierea de firme Bauerhof Agrobanat și Constructim a câștigat licitația pentru amenajarea Complexului Sportiv din Calea Lipovei, de pe str. Verde – Silistra, cu 20.656.104 lei, aproximativ 5 milioane de euro. Termenul de execuție era de 12 luni, de la data trecută în ordinul de începere a lucrărilor.

În 2022, la un an și opt luni de la semnarea contractului, constructorul a dat în judecată Primăria Timișoara, pentru refuzul de a emite ordinul de începere a lucrărilor și pentru că i s-a cerut să fie de acord cu rezilierea contractului. Bauerhof Agrobanat a trimis către primărie mai multe notificări. Societatea a cerut, printre altele, atât punerea la dispoziție a întregii documentații, inclusiv proiectul tehnic, emiterea ordinului de începere, dar și semnarea unui act adițional „pentru actualizarea prețului contractului”, potrivit OG 15 / 2021. Este vorba despre o sumă de 2,9 milioane de lei, cu TVA.

„Admite apelul declarat de apelanta-reclamanta Societatea BAUERHOF AGROBANAT S.R.L., in contradictoriu cu intimatul-parat MUNICIPIUL TIMISOARA – prin Primarul Municipiului Timisoara, impotriva sentintei civile nr. 213/24.02.2023 pronuntata de Tribunalul Timis in dosar nr. 10803/325/2022, avand ca obiect executare contract administrativ. Anuleaza in parte hotararea apelata, in ceea ce priveste solutia asupra capatului de cerere privind obligarea paratului la emiterea si semnarea actului aditional pentru actualizarea pretului contractului, conform prevederilor imperative ale OUG nr.47/2022 si, partial, asupra capetelor de cerere referitoare la fixarea unui termen in care paratul sa fie obligat sa emita si sa semneze actul aditional pentru actualizarea pretului contractului si la obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata. Rejudecand cauza in aceste limite, admite in parte actiunea precizata formulata de reclamanta Societatea BAUERHOF AGROBANAT S.R.L., in contradictoriu cu paratul MUNICIPIUL TIMISOARA, si, in consecinta: Obliga pe paratul MUNICIPIUL TIMIsOARA la initierea demersurilor legale in vederea ajustarii pretului Contractului nr. 268/16.12.2020, conform prevederilor OUG nr. 47/2022, prin incheierea unui act aditional la acesta, in termen de 30 de zile de la comunicarea hotararii de fata. Definitiva. Pronuntata azi, 6 octombrie 2023, prin punerea solutiei la dispozitia partilor de catre grefa instantei”, se arata in sentinta definitiva a Curtii de Apel Timisoara.

Complexul din Calea Lipovei cuprinde o clădire S+P+2E, cu o amprentă la sol de 2.254 mp şi o suprafaţă construită de 3.776 mp, care găzduieşte: un bazin de înot acoperit, o sală de sport multifuncţională (arte marţiale, box, lupte, gimnastică, dans sportiv, aerobic etc.), cu tribune, o sală de fitness, două saune, două vestiare, săli de duş, grupuri sanitare, dependinţe diverse.

În exterior va exista un bazin de înot, două terenuri de tenis pe tartan, cu nocturnă, un teren trivalent (minifotbal, baschet, handbal) pe tartan, cu nocturnă, o zonă de fitness în aer liber, cu turn de escaladă, un parc, cu bănci, foişoare şi standuri de joacă pentru copii. Proiectul cuprinde şi o parcare cu 102 locuri.

”Mă bucur enorm pentru concitadinii din Cartierul Calea Lipovei! Mi-am dorit mult și m-am zbătut din greu să fac ca ei să aibă un asemenea obiectiv. Complexul Sportiv și de Agrement din Calea Lipovei a ajuns, la data încheierii mandatului subsemnatului inclusiv cu licitația pentru execuție încheiată. Deci, d-lui Fritz îi revenea sarcina –de fapt: obligația!- de a da ordinul de începere a lucrărilor. Cum dl Fritz nu obișnuiește să respecte legea, el funcționând ca guvernator într-o colonie, nicidecum ca primar, în loc să facă asta, el a comunicat firmei câștigătoare a licitației pentru execuție că nu vrea să mai facă acest obiectiv. Firma nu a agreat situația și a intentat proces. Aflăm astăzi că procesul s-a încheiat cu victoria firmei, sentința definitivă emisă obligând primăria să respecte contractul și legislația de ajustare a prețurilor”, spune fostul primar Nicolae Robu.

 

Comentarii

comentarii