Acasă Eveniment Inna va concerta de Ziua Timişoarei doar dacă preţul cerut nu va...

Inna va concerta de Ziua Timişoarei doar dacă preţul cerut nu va fi prea mare

DISTRIBUIȚI

Anul acesta, autorităţile locale le-au pregătit timişorenilor o surpriză de ziua oraşului. Mai exact, vor să o aducă la Timişoara pentru a concerta pe una dintre cântăreţele care au cea mai mare trecere peste hotare. Nicolae Robu, primarul Timişoarei, spune că Inna ar putea concerta la Timişoara de ziua oraşului, dacă preţul cerut de aceasta nu este prea mare. „Dacă ne vom înţelege la preţ va cânta la Timişoara, dacă nu, vom găsi pe altcineva” , a spus Nicolae Robu. Viceprimarul Dan Diaconu a confirmat faptul că municipalitatea negociază cu Inna pentru ca artista să fie prezentă la Timişoara de zilele oraşului – 3,4 şi 5 august. „Este adevărat, negociem cu Inna şi sperăm să ne înţelegem la preţ, pentru că bugetul din acest an este de 150.000 de lei. Din aceşti bani trebuie să plătim şi alţi artişti şi formaţii care vor concerta în cele trei zile” , a spus Diaconu.

 

Comentarii

comentarii