Acasă Eveniment Înșelăciuni cu locuri de muncă. Polițiștii fac apel la timișoreni pentru a...

Înșelăciuni cu locuri de muncă. Polițiștii fac apel la timișoreni pentru a afla întreaga activitate infracțională

DISTRIBUIȚI

pomiculturii 12Polițiștii de la Serviciul de Investigare a fraudelor împreună cu procurorii au efectuat miercuri dimineața percheziții la sediile a patru societăți comerciale care le promiteau timișorenilor locuri de muncă dar îi înșelau.

Oamenii legii au descoperit până acum 20 de persoane țepuite de reprezentanții societăților însă fac apel la timișorenii care au fost înșelați pentru a depune plângere. Perchezițiile se desfășoară într-o clădire de pe strada Pomiculturii, la numărul 12, în care se pare că ar fi avut puncte de lucru cele patru firme, dar și în locuința unuia dintre reprezentanții societăților. Ancheta este coordonată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara iar la operațiuni participă și mascații de la IPJ Timiș. „În fapt, în cursul anului 2015, bănuiţii, în calitate de reprezentanți legali (asociați, administratori, împuterniciți) a 4 societăți comerciale, ar fi indus în eroare mai multe persoane interesate de obținerea unui loc de muncă în străinătate. Din cercetări a reieșit că, bănuiții ar fi publicat anunțuri în mediul virtual constând în recrutare de personal pentru diferite domenii de activitate, meserii ce urmau să fie desfășurate în Germania, în urma cărora persoanele vătămate s-ar fi prezentat la sediul societăților pentru încheierea unui contract. Acolo, acestea achitau sume între 500 și 600 de lei, sub promisiunea că banii vor fi restituiți de angajatorul german, însă în realitate contractele încheiate erau pentru prestări servicii cu o durată de 24 de ore, banii intrând în conturile societăților comerciale. Până în prezent au fost identificate 20 de persoane care ar fi fost prejudiciate”, povestesc oamenii legii. Numărul celor înșelați, susțin anchetatorii, este cu mult mai mare. Tocmai de aceea polițiștii și procurorii fac apel la timișorenii care au mai fost țepuiți de reprezentanții societăților comerciale să meargă să depună plângere. „Polițiștii și procurorii care instrumentează acest dosar fac apel la cetățenii care au încheiat contracte cu societățile comerciale SC J.J.J. SRL, SC A.A.G. SRL, SC B. SRL, SC P.M.A. SRL și au fost prejudiciate să se prezinte la sediul I.P.J. Timiș – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, în vederea stabilirii existenței sau inexistenței suspiciunilor de inducere în eroare, cu rugămintea de prezenta și documentele care fac dovada înșelăciunii”, spun polițiștii.

 

Comentarii

comentarii