Acasă Actualitate Inspectorii Gărzii Forestiere Timișoara s-au îngrozit ce au descoperit în pădurile din...

Inspectorii Gărzii Forestiere Timișoara s-au îngrozit ce au descoperit în pădurile din Caraș Severin

225
DISTRIBUIȚI

Garda Forestieră Timișoara efectuează un control la Ocolul Silvic Oțelul Roșu din cadrul Direcție Silvice Caraș-Severin, începând cu 26 iulie, având ca scop verificarea punerii în valoare a masei lemnoase rezultată din doborâturile de vânt în arboretele de rășinoase.

Astfel, GF Timișoara susține că inspectorii au constatat grave nereguli.

În UPV Pecineaga, u.a. 33, 75, 76, respectiv în UP VI Obârșia Bistrei Mărului, u.a. 11 s-a descoperit faptul că personalul silvic împuternicit să efectueze marcările de arbori nu a pus în valoare întreaga masă lemnoasă care făcea obiectul tăierilor (totalitatea arborilor doborâți de vânt).

Până la data curentă s-a finalizat punerea în valoare în u.a. 33, din UPV, constatându-se un volum cu aproximativ 650 mc mai mare față de marcarea inițială,  fiind inițial omiși de la marcare 317 arbori.

Pentru restul parcelelor verificate, inventarierea continuă, urmând a se stabili volumele reale ale arborilor doborâți de vânt.

Totodată, au fost identificate parcele unde s-a decontat împădurirea integrală, pe întreaga suprafață, însă în teren, împădurirea nu a fost conformă și nici suprafața nu a corespuns, puieții forestieri fiind de talie mare cu stare de vitalitate redusă la data curentă.

Până în momentul de față s-a aplicat o sancțiune contravențională de 2000 lei.

Verificările nu s-au finalizat, controlul continuă – atenționează Garda de Mediu Timișoara.

Comentarii

comentarii