Acasă Economic Interes deosebit faţă de al doilea apel pentru propuneri de proiecte de...

Interes deosebit faţă de al doilea apel pentru propuneri de proiecte de cooperare transfrontalieră România – Republica Serbia

404
DISTRIBUIȚI

Casa Oamenilor de Ştiinţă din Timişoara a fost neîncăpătoare joi la lansarea în România a celui de al doilea apel pentru propuneri de proiecte din cadrul Programului IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Republica Serbia. Succesul înregistrat la primul apel de proiecte, când numărul proiectelor eligibile depuse a depăşit suma alocată şi interesul deosebit pentru acest tip de programe de finanţare, de ambele părţi ale graniţei, este motivul pentru care au fost alocate noi fonduri pentru cooperarea transfrontalieră România – Serbia. 

În prezenţa unui mumăr mare de invitaţi, Secretariatul Tehnic Comun din cadrul Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Timişoara alături de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului din România şi Biroul de Integrare Europeană din cadrul Guvernului Republicii Serbia a lansat cea de a doua licitaţie de proiecte pentru obţinerea de fonduri europene nerambursabile prin intermediul „Programului IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Republica Serbia". La eveniment au luat cuvântul Sorin Maxim, preşedinte al Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Timişoara, Iuliu Bara, şeful Autorităţii de Management pentru Programul IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Republica Serbia, Vasilija Stanić, reprezentantul Autorităţii Naţionale din Republica Serbia şi Anca Lolescu, director executiv al BRCT Timişoara. Uniunea Europeană a alocat pentru această licitaţie de proiecte 15,3 milioane de euro, ceea ce reprezintă 85% din valoarea proiectelor, la care se adaugă un procent de 15% prin cofinanţare naţională. Beneficiari ai acestui program pot fi: autorităţi regionale şi locale, ONG-uri, asociaţii non-profit, universităţi, institute de cercetare, etc. cu sediul în aria eligibilă a Programului, judeţele Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi din România şi districtele Banatul de Nord, Banatul de Centru, Banatul de Sud, Branicevski şi Borski din Republica Serbia. Exclusiv pentru beneficiarii din România cofinanţarea naţională va fi susţinută de Guvernul României cu maxim 13% din valoarea proiectului. Proiectele depuse în cadrul acestei licitaţii de proiecte trebuie să se înscrie întruna din cele trei Axe prioritare ale programului: 1 – Dezvoltare economică şi socială; 2 – Mediu şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă (apel tematic pentru Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării) şi 3 – Promovarea activităţilor "people-to-people." Termenul limită pentru depunerea propunerilor de proiecte este 27 iunie 2011. Cei interesaţi de acest program de cooperare transfrontalieră pot obţine amănunte contactând serviciul Help-Desk de la sediul BRCT Timişoara, iar informaţii suplimentare pot fi găsite accesând www.romania-serbia.net sau www.brct-timisoara.ro.

Comentarii

comentarii