Acasă Cultura ÎPSS Ioan, cărturarul, în Scrisul bănățean

ÎPSS Ioan, cărturarul, în Scrisul bănățean

DISTRIBUIȚI

mitropolit cu scrisulÎn prestigiosul supliment de cultură Scrisul bănățean din luna martie 2017 al Jurnalului Interregional Banatul Timișoara, revistă a Uniunii Jurnaliștilor din Banatul Istoric, este publicat un strălucitor eseu scris de către ÎPSS Ioan, cărturarul și mitropolitul Banatului.
În prezentarea făcută de către scriitorul Vasile Todi, directorul publicației, se arată: „În scurtul timp scurs de la binecuvântata sa întronizare, Ioan, mitropolitul Banatului Istoric, a onorat diverse întâlniri cu oamenii din arealul jurnalismului românesc. Socotind fiecare îndemn, ori fiecare răspuns al Înaltpreasfinției Sale drept reper cardinal întru zidirea noastră spirituală, invităm cititorii noștri la lectură lor, convinși fiind că încet-încet ne vom putea identifica cu lucrurile la care trebuie să fim atenți”.
În continuare prezentăm două cugetări ale ÎPSS Ioan. Prima se numește “Despre valorile creștine”. „Şi azi, când iau anumite decizii, mă raportez mai mult la codul etic al ţăranului român, cu bunul său simţ, nu la cel al unei aspre şi tăioase legi. Tot vorbim de valori europene, dar, oare, valorile noastre creştine româneşti nu sunt europene, de consistenţă universală?! Cum să le abandonăm pe cele ce vin din ancestral şi să ne îmbrăcăm într-o haină care nu poartă amprenta unei profunde vieţi morale?” A doua este intitulată „Despre iubire”. „Iubirea e cea mai complexă armă de a cuceri lumea aceasta. Nu omul, nu averea, ci inima semenilor noştri. Eu n-am văzut nici un păstor care să-şi bată oile, ci doar care merg şi după mioara cea rătăcită sau rănită. Acesta este Dumnezeu care a venit din strălucirea dumnezeirii în ţinutul păcatului. Păcatele nu rămân printre firele de iarbă, ci se ridică către cer şi se aud vaiete datorită aroganţei… Oamenii strigă că le e sete de iubire! Iar Hristos a mers pe cărarea iubirii, inclusiv când i se băteau cuie în mâini, pe Golgota”.
În acest număr mai semnează: prof. dr. Cornel Ungureanu, academicianul Eugen Simion, omul de radio, dascălul și scriitorul Marian Odangiu, prof. Dumitru Tomoni, Viorel Roman, Ioan Vodicean, Ionela Falvia Fanu și Constantin Jichiță. De asemenea, jurnalista Diana Mihai publică un fragment din romanul La cazemate, iar jurnalistul Gheorghe Miron, un fragment din romanul Trupul și sângele, amândouă în curs de apariție la prestigioasa Editură Cartea Bănățeană. Pe prima pagină este publicat și poemul Fata cu vioara, de Radu Stanca.

Comentarii

comentarii