„Cred că trăim într-o lume unde lucrurile sunt rele. Întotdeauna sunt oameni care au nevoie de ajutor. Mă simt bine când fac viaţa mai uşoară acestor oameni şi le dau putere. De multe ori, prin lucruri mici”, spune Isabel Mota
Se vorbeşte mult despre voluntariat. Acest aspect începe să se dezvolte şi la noi, încet-încet, prin diferite acţiuni şi campanii. Europenii, însă, au învăţat de mult timp acest lucru şi îl practică asiduu. Isabel este unul din voluntarii de meserie. Vântură lumea în lung şi-n lat şi îşi oferă experienţa pe care o are în diverse domenii. Învaţă copiii cum pot recicla şi ce minunăţii se pot face din lucruri reciclabile şi multe altele. Se adaptează fiecărui loc… şi a văzut multe. Cel mai puţin, în ultimul timp, a văzut ţara sa natală – Portugalia. A fost şi în România, a stat câteva luni aici şi se va mai întoarce. Are, împreună cu prietenul său Luije, o maşină care poate ţine loc şi de rulotă, doi câini şi o bicicletă. Lumea le e deschisă…
„Normal, eram plătiţi, dar făceam acest lucru gratis”
„Am început când am avut 13 ani, ajutam în weekend la lucrul cu copiii, la maternitate. După, ajutam în multe lucruri – organizam evenimente. Ajutam, dădeam fluturaşi. La 18 ani, făceam parte dintr-un grup de animaţie – făceam animaţii pentru copii. Normal, eram plătiţi, dar făceam acest lucru gratis. Am făcut festivaluri, organizaţii, acţiuni, de câte ori ni se părea că era bine pentru copii. De asemenea, ne ofeream voluntari pentru workshop-uri cu jonglerii, clovni”, spune Isabel. În colegiu, dădea mâncare şi haine pentru oamenii fără adăpost, prin intermediul Hare Krishna. „Când te oferi voluntar, nu contează ce fel de voluntariat faci. Cred că trăim într-o lume unde lucrurile sunt rele. Întotdeauna sunt oameni care au nevoie de ajutor. Mă simt bine când fac viaţa mai uşoară acestor oameni şi le dau putere. De multe ori, prin lucruri mici”, spune portugheza.
„Cred că această educaţie non-formală poate schimba multe lucruri”
Când era în colegiu, ajuta copiii să facă teme, îi învăţa să facă artefacte. Spune că atunci când îi înveţi aceste lucruri, le dai mai multă putere. „Am şi nişte tehnici pe care le folosesc – tehnici non-formale de educaţie. Cred că această educaţie non-formală poate schimba multe lucruri. Fac activităţi cu tot grupul, nu faci diferenţa între educator şi elev. Lucrăm împreună. Îi învăţ engleză, învaţă despre ţările străine, multe chestiuni, educaţia non-formală cred că e importantă… la fel ca educaţia formală”, spune Isabel.
8 luni a făcut workshop-uri artistice cu copiii kurzi
„Am plecat de acasă când am avut 15 ani, dar nu pentru voluntariat, ci pentru că am vrut acest lucru. Am început să călătoresc peste graniţă, pentru Erasmus, am fost un an în Roma. M-am întors în Portugalia, am terminat facultatea, m-am oferit voluntară în munca cu copiii de ţigani – făceam temele cu ei. După facultate, am fost în Franţa, pentru a lucra în agricultură, să fac nişte bani. După ce am venit înapoi, m-am oferit voluntară pentru a face teatru legat de drepturile omului, egalitate, toleranţă – diferite tipuri de campanii”, spune Isabel. Apoi a fost prima sa călătorie pentru voluntariat în Turcia, prin EVS – European Voluntar Service. 8 luni a făcut workshop-uri artistice cu copiii kurzi, le-a învăţat pe femei meşteşuguri – meşteşuguri de reciclare – să tricoteze cu plastic sau să facă curele din cameră de bicicletă. Zona era săracă, scopul era să-i înveţe să recicleze. În Franţa, între timp, ajuta nişte prieteni la fermă, cu agricultura biologică.
„Nu avem slujbe fixe, nu ne gândim la pensie”
După Turcia, a lucrat în psihologia socială., făcând proiecte pentru a face puternică o femeie, a lucrat cu victime ale violenţei domestice. A fost în două proiecte – cu o femeie pescar şi cu o imigrantă – proiecte pentru a aduce schimbări în viaţa lor. „Am lucrat un an în agricultură, în Franţa, să fac bani – am plantat roşii, am cules fasole, am cules mere, mai multe, tot ce trebuia. Am cules struguri. Normal, sunt cu casa în spatele meu. Am maşina, câinii, cortul, acum am maşină de camping. Ne oprim într-o pădure şi mergem să luăm plante pentru plămâni, plante pentru tratarea a tot felul de afecţiuni, pentru orice, am o farmacie în rulotă”, povesteşte veşnicul călător. De ce în România? „Există acest misticism despre această parte de Europă. În Portugalia, am auzit multă muzică balcanică, am auzit de mâncare, de Marea Neagră, Dunăre, am decis să vin aici. Am aplicat printr-un program pentru Georgia, România şi Croaţia. Proiectele interesante erau aici. Am venit aici şi responsabil de proiect, încercând să găsesc ceva în munca socială a comunităţii. Avem un stagiu la şcoala IRIS. Programul prin care am venit se numeşte Eurodyssei”, spune Isabel. „Nu avem slujbe fixe, nu ne gândim la pensie. De ce să am o viaţă formală şi să încerc să găsesc stabilitatea? Nu critic munca, trebuie să munceşti ca să trăieşti, nu să trăieşti pentru muncă…”
