Timișoara este cunoscută și pentru podurile vechi care reprezintă o legătură între cetate și celelalte cartiere. Podul Traian se află în vestul orașului și unește Iosefinul cu cetatea.
Înaintea podului pe care îl cunoaștem, a fost un pod de lemn realizat de Peter Ward cu Josefstadt. În secolul XIX acesta se degradase și trebuia înlocuit cu unul mai rezistent. Astfel, s-a făcut structura pentru unul de oțel, între 1870 și 1871. Iar din 1899 acesta a fost extins, datorită introducerii tramvaiului electric, compania de tramvaie Temesvári Villamos Városi Vasút Részvénytársaság suportând un sfert din costul lucrării. Structura de oțel a fost înlocuită cu una de beton în anii 1911. Totuși, lucrările la forma actuală a construcției au fost începute doi ani mai tâziu. Finalizarea acestora s-a realizat abia în 1917, din cauza Primului Război Mondial.
Podul Huniade, după cum se mai numește, este cel mai larg dintre podurile vechi și are o deschidere de 32.80 metri și o lungime de 40 de metri, iar drumul este de șapte metri lățime. Structura de oțel demontată a fost mutată în aval, între străzile Mureșanu și Ady Endre, fiind numit „Podul de fier ” pentru pietoni, explică scribd.com şi timisoara2021.
Și „Podul din Maria”, după cum îi spun locuitorii Timișoarei, a fost realizat după condițiile severe impuse proiectanților. Însă toate acestea au contribuit la farmecul aparte pe care îl oferă aceste construcții înconjurate de clădirile vechi.
