Acasă Economic Johnson Controls a cumpărat divizia auto a Spumotim Timişoara

Johnson Controls a cumpărat divizia auto a Spumotim Timişoara

DISTRIBUIȚI

Producătorul de componente auto Johnson Controls a achiziţionat divizia auto a companiei timişorene Spumotim, specializată în fabricarea spumei poliuretanice şi a componentelor metalice pentru scaune auto.

 Spumotim, care era deja furnizor al americanilor de la Johnson Controls, deţine două fabrici în Piteşti şi Timişoara unde lucrează 300 de angajaţi. Reprezentanţii Johnson Controls estimează ca industria auto din România va creşte în următorii patru ani cu 80%, motivându-li astfel decizia de a achiziţiona compania timişoreană. “România reprezintă un punct important în dezvoltarea industriei auto din zona est-europeană. Achiziţia Spumotim va susţine câţiva din clienţii noştri – Dacia, Ford şi Fiat – care deţin facilităţi de producţie în regiune”, a declarat Brian Cooke, directorul diviziei dedicate din cadrul Johnson Controls. Tranzacţia a fost aprobată de Consiliul Concurenţei pe 30 noiembrie, valoarea tranzacţiei nefiind publică. Johnson Controls a fost înfiinţată în anul 1885, are peste 1.300 de locaţii în întreaga lume şi peste 162.000 de angajaţi.

Comentarii

comentarii