Acasă Actualitate Kierwei-ul de la Gărâna a împlinit 20 de ani

Kierwei-ul de la Gărâna a împlinit 20 de ani

DISTRIBUIȚI

Ediția jubiliară de sâmbătă și duminică, 13-14 octombrie, a adus în Banatul Montan obiceiuri, tradiții, regăsiri și multă muzică. Din păcate, însă, această ediție a fost umbrită, pe nedrept, de supărările politice
Încep în mod atipic acest material, care relatează despre sărbătoarea de Kierwei a etniei germane de la Gărâna. Spun atipic pentru că doresc să fac o confesiune: este una dintre sărbătorile și manifestările cele mai longevive și frumoase din multele la care am participat sau despre care am scris. Iar la Kierwei nu cred că am pierdut două-trei ediții. Este o sărbătoare apropiată sufletului meu, mai ales pentru că acolo s-a creat o adevărată familie. O familie în care, în cei 20 de ani de când manifestarea a fost reluată, copiii au crescut, tinerii dansatori s-au căsătorit, după ce s-au împrietenit la Kierwei, au, la rândul lor, copii. Organizatorii au rămas aceiași sufletiști și acum, după 20 de ani, când Kierwei-ul organizat cu directul și largul concurs al asociațiilor Banat JA Germania și România a fosr reluat. Este singura și autentica manifestare pentru gărânezi, pentru populația nativă de aici, așa puțină cum e. Dacă nu era această manifestare, acum Gărâna și-ar fi pierdut identitatea, ar fi devenit doar un sat de vacanță, oarecare, unde tranzacțiile, mai mult sau mai puțin legale, cu case și terenuri ar fi înflorit. Înfloresc ele și acum, din păcate, dar măcar ceva din spiritul viu german a rămas acolo. Din păcate, ediția jubiliară de anul acesta a fost umbrită de disputele politice. Pentru prima oară, după mulți ani, formația din Gărâna nu a mai cântat, boicotând astfel sărbătoarea, pentru că muzicanții din localitate luau întotdeauna înainte aducerea pomului tradițional. Fără trompeta lui Carol Rank, fostul primar, formația nu a participat la Kierwei, spre supărarea mentorului, practic, al acestei sărbători, Manfred Engellmann, din Bonn, președintele Banat JA Germania, care de 20 de ani se străduiește să susțină această manifestare. Engellmann ne-a spus că nu e posibil ca disputele politice să afecteze această frumoasă manifestare, ținută tocmai pentru gărânenți. Fostul primar, Rank, care a pierdut alegerile anul acesta și fusese ales viceprimar, a intrat în conflict cu actualul primar, Gabriel Bordea, care a propus consiliului local schimbarea sa. Ceea ce s-a și întâmplat. Carol Rank l-a acuzat pe Bordea, un tânăr om de afaceri timișorean (practic, cel mai tânăr primar din jdeț, are doar 30 de ani), că ar fi adus autobuze cu votanți pentru a câștiga alegerile. Din cauza aceasta sau din alte cauze, fostul primar nu a mai dorit să participe la Kierwei, pe el urmându-l și formația sa. Manfred Engellmann s-a declarat puțin jignit și lăsat singur la aeastă manifestare, afirmând că la Hramul Bisericii din Gărâna, care are 150 de ani, nu te duci la vânătoare, așa cum se pare că a făcut fostul primar, ci ”te duci acolo unde ți-e locul”. ”Sincer, nu știu cum finanțăm anul viitor manifestarea, a spus Manfred Engellmann. Eu am dorit să aduc reprezentanți ai localităților cu acelați nume – Wolfsberg (numele german al Gărânei – n.n.) – din Germania și Austria, dar dacă nu le pot oferi ospitalitatea bănățeană, va fi dificil. Am nevoie se sprijin local și nu de boicot. O să vorbim cu ministerele de resort. Sunt, totuși, 20 de ani și în afară de Aradul Nou și de Gărâna nu avem în țară nici o astfel de manifestare șvăbească sau a pemilor, așa cum e aici, la noi, fără întrerupere. Și asta o spun, sincer, și datorită Centrului Cultural Banat JA, România, a cărui președinte, Adelhaid Șimon, se zbate pentru menținerea sărbătorii, numai ea știe cum. Eu, din Germania, nu pot decât finanța, dar ea aici se zbate să organizeze și îi mulțumesc din suflet. Pe actualul primar îl respect, e aici, a fost ales, e aici tot timpul, eu, ca și coorganizator, respect asta. Că s-au jucat niște jocuri, că nu, pe mine personal nu mă interesează. Mie, personal, mi se pare un domn care vrea să ne susțină și sunt dispus să-l ajut, inclusiv economic”. Actualul primar, Gabriel Bordea, care a arborat pe timpul manifestării, o pălărie nemțească, s-a declarat alături de Kierwei și a spus că manifestarea nu va continua doar anul viitor, ci mulți ani de acum înainte. Dincolo de toate astea, însă, sărbătoarea și-a urmat cursul ei frumos și firesc, perechile de dansatori au încântat ca de fiecare dată asistența, Gărâna a respirat din nou nemțește, fanfara slovacă Nădlăceanca, de la Nădlac, a fost din nou alături, aducând o bună dispoziție contaminantă. Au susținut, de fapt, tot ”greul” manifestării muzicanții de la Nădlac, așa cum au făcut-o și în anii anterior. Au interpretat, inclusiv cu soliști vocali, melodii nemțești și slovace, pentru că folclorul slovac este apropiat de cel german. S-au aflat acolo, desigur, Adelhaid Șimon, președintele Banat JA România, sufletul și principalul organizator al manifestării, Gertrude Hudetz, președintele Banat JA Reșița, un alt ”veteran” al Kierwei-ului, tineri dansatori din Arad, Timiș și Caraș-Severin, care au umplut de frumusețe îndrăgita localitate din Munții Semenicului. După slujba de Hram al Bisericii romano-catolice, un nou pom tradițional a fost instalat în fața primăriei și a căminului cultural, iar seara, balul de Kierwei a umplut din nou sala mare a căminului. Au cântat, alături de Fanfara Nădlăceanca, trupa Tornado din Ungaria, cinci tineri, practic, care au participat la Kierwei și acum doi ani. O formație profesionistă, care a încântat asistența. Așadar, muzică, dans – valsuri, polci și alte dansuri tradiționale – dar și o tombolă cu premii tradiționale. Am putut consemna, în aceste condiții, o nouă ediție a Kierwei-ului, manifestare față de care nu poți să nu te legi sufletește, mai ales că te simți și tu, ca gazetar, inclus în această frumoasă familie.

Comentarii

comentarii