Acasă Actualitate La Aeroportul Arad, balizajul a fost reconfigurat

La Aeroportul Arad, balizajul a fost reconfigurat

DISTRIBUIȚI

24.01.2013-balizaj aeroport 7Din cauza distanței prea mici la care este amplasată față de pista Aeroportului Arad, Centura ocolitoare a municipiului Arad în regim de autostradă reprezintă un obstacol din punct de vedere aeronautic pentru aeronavele care operează la Arad. Din această cauză a fost nevoie ca tot balizajul să fie reconfigurat, prin decalarea pragului 27 cu 180 de metri. Lucrarea de reconfigurare a necesitat instalarea subterană a peste 45 kilometri de cablu special care alimentează diverse zone ale balizajului, montarea a peste 200 de lămpi de balizaj noi și reamplasarea altora existente, instalarea unor stâlpi metalici cu înălțimi cuprinse între un metru și 6,50 metri. Echipamentele sunt produse de firma IDMAN Oy din Finlanda și sunt compatibile cu cele existente deja pe Aeroportul Arad. „Valoarea totală a investiției este de 2.454.113 lei, sumă care cuprinde inclusiv cheltuielile de proiectare”, a declarat Nicolae Ioțcu, președinte al Consiliului Județean Arad. „Fără sistem de balizaj nu se poate opera pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate scăzută. Prin această lucrare s-a restabilit capacitatea operațională a aeroportului, putându-se opera acum pe ambele direcții”, a explicat Dan Bălăcel, director al Aeroportului Arad. Urmează reamplasarea  sistemului automat de aterizare instrumentală ILS, care ghidează aeronava în procedură de aterizare atât pe direcție cât și pe pantă. Această lucrare o execută ROMATSA și se află în faza de derulare a procedurii de achiziție publică. Însă, la Arad este necesară prelungirea pistei în direcția vest, deoarece prin decalarea pragului distanța disponibilă la aterizare este doar 1820 de metri, la limită pentru aeronava Airbus A320 care operează în prezent pe Aeroportul Arad.

Comentarii

comentarii