Acasă Actualitate La Arad, şedinţa Comisiei Mixte Arad-Bekes

La Arad, şedinţa Comisiei Mixte Arad-Bekes

DISTRIBUIȚI

La Arad s-a desfăşurat şedinţa Comisiei Mixte Arad – Bekes. Întâlnirea a fost moderată de cei doi co-preşedinţi, Adrian Țolea și Judit Kovacs. Participanţii au asistat la prezentarea proiectelor din cadrul programului HURO1001, la care au aplicat Consiliul Judeţean Bekes, instituţiile acestuia, dar şi arădenii. De asemenea, s-au adus în discuţie  proiectele comune propuse de administraţiile celor două  judeţe, Arad și Bekes.  În cadrul şedinţei a avut loc dezbaterea proiectului „AB Expo, Piaţă Comună – Stimulare Economică şi de Comerţ în judeţele Arad şi Bekes”. În acest proiect, judeţul Bekes este lider şi beneficiază de o finanţare de 4.169.000 euro. Pentru implementarea proiectului, Consiliul Judeţean Bekes va construi o sală multifuncţională de conferinţe, iar Camera de Comerţ din Arad lucrează la îmbunătăţirea şi dezvoltarea capacităţii Centrului Expo, cu un Centru de Conferinţe. Următoarea întâlnire de lucru a Comisiei mixte Arad- Bekes va avea loc în luna mai a acestui an, în Ungaria, la Bekescsaba.
Înfiinţată în luna octombrie 2007, în baza Acordului de cooperare dintre judeţele Arad şi Bekes, semnat în luna martie 2007, comisia mixtă Arad- Bekes reprezintă o premieră în relaţiile transfrontaliere romano – ungare. Ea are ca scop consolidarea relaţiilor de cooperare transfrontalieră în domeniul amenajării teritoriului şi infrastructurii, economiei, dezvoltării IMM-urilor, dezvoltării locale, culturii etc .
 

Comentarii

comentarii