Acasă Actualitate La Lugoj, rată de promovare de 18,23% la bacalaureat – sesiunea de...

La Lugoj, rată de promovare de 18,23% la bacalaureat – sesiunea de toamnă

DISTRIBUIȚI

Dintre cei 318 candidaţi înscrişi, doar 58 au promovat examenul, iar 260 au fost respinşi sau nu s-au prezentat

Elevii lugojeni au obţinut rezultate modeste la examenul de bacalaureat în sesiunea de toamnă. Dintre cei 318 elevi lugojeni care s-au înscris la examen, doar 58 au reuşit să obţină o medie de trecere.

81 de candidaţi au preferat să nu se prezinte la examen, unul a fost eliminat din examen, 132 de elevi au obţinut medii sub 5, iar 46 de elevi au picat bac-ul cu o notă cuprinsă între 5 şi 6. Promovabilitatea a fost de doar 18,23 la sută, cu mai bine de opt procente sub media pe judeţ. De remarcat că, dintre ce 58 de candidaţi care au promovat examenul, 38 sunt din promoţia curentă (2013), iar 20 din promoţiile anterioare. Dintre cei 18 elevi de la Colegiul Naţional „Coriolan Brediceanu”, au promovat examenul 10 (doi din promoţiile anterioare; cea mai mare notă 7,78 a fost obţinută de Wener Banyacskay), şapte au fost respinşi şi un concurent nu s-a prezentat. Dintre cei şapte ghinionişti, doar unul a avut media peste 5. Promovabilitatea la Colegiul Naţional „Coriolan Brediceanu” a fost de 55,55 la sută, cea mai mare din municipiu. De la Colegiul Naţional „Iulia Hasdeu” au fost înscrişi 43 de elevi, din care au promovat 12 (patru din promoţiile anterioare; cea mai mare notă a fost 8,1, obţinută de Ioana Georgiana Tigaeriu), nouă nu s-au prezentat, iar 22 au fost respinşi (nouă cu media între 5 şi 6). La Colegiul Naţional „Iulia Hasdeu” promovabilitatea a fost de 27,9 la sută. Rezultate modeste au obţinut elevii de la Colegiul Tehnic „Valeriu Branişte” (promovabilitate de 17,44 la sută) şi de la Liceul Tehnic „Aurel Vlaicu” (promovabilitate de 12,28 la sută). La Branişte, din cei 86 de elevi înscrişi, 15 au promovat (şapte din promoţiile anterioare; cea mai mare medie a fost 7,71, obţinută de Cristian Don), 16 nu s-au prezentat, unul a fost eliminat din examen şi 54 au fost respinşi (17 cu medii peste 5), iar la Vlaicu, din 171 de elevi înscrişi, 21 au promovat examenul (şapte din promoţiile anterioare; cea mai mare notă a fost 7,98, obţinută de Fănică-Gigel Mezinescu), 55 nu s-au prezentat, iar 95 au fost respinşi (19 au avut media peste 5). După afişarea rezultatelor au fost şi elevi nemulţumiţi de notele primite, 70 dintre candidaţi depunând contestaţii. Cele mai multe contestaţii au fost la limba şi literatura română – 24 şi la matematică – 24, urmate de biologie – 13, geografie – 7 şi chimie – 2. Afişarea rezultatelor finale se va face în data de 5 septembrie.

Comentarii

comentarii