Acasă Actualitate La UPT, până în mai sunt așteptați 2000 de tineri în căutarea...

La UPT, până în mai sunt așteptați 2000 de tineri în căutarea unei idei eficiente de business

DISTRIBUIȚI

La Biblioteca Universității Politehnica Timișoara, a avut loc atelierul de antreprenoriat Future Makers, marți 23 aprilie, de la ora 18.00, eveniment organizat împreună cu Societatea Antreprenorială Studențească din UPT și Universitatea Politehnica Timișoara.

2.000 de tineri din toată ţara sunt așteptați la manifestare în peste 30 de ateliere de antreprenoriat în perioada martie-mai.

În cadrul atelierului de antreprenoriat din 23 aprilie, tinerii din Timișoara au lucrat pe dezvoltarea modelului de business, dar au creat și un spaţiu de conversaţie despre cum vor evolua diferite industrii şi ce tipuri de soluţii trebuie construite astăzi, care să fie sustenabile în viitor.

De asemenea, ei au aflat mai multe despre cum pot aplica în competiţie şi ce tipuri de idei sunt căutate la Future Makers.

Sunt aşteptaţi la atelier tinerii care vor să afle cum pot câştiga unul dintre cele 7 premii, în valoare totală de 20.000 de euro; sunt în căutare de idei de business care să funcţioneze atât astăzi, cât şi în viitor; vor să cunoască alţi tineri pasionaţi de antreprenoriat şi trenduri de viitor; vor să afle mai multe despre instrumentele utile în dezvoltarea unui model de business.

„În România, un sfert dintre tineri vor să pornească o afacere, însă doar 1% o fac. Noi credem că pregătirea antreprenorială, bani cu care să își testeze ideile, o comunitate de mentori care să îi sprijine și conexiuni internaționale cu tineri antreprenori de vârsta lor din alte țări îi vor ajuta pe mulți dintre ei să aibă curaj să le pornească și să rămână în țară să le construiască. Competițiile pe care le organizăm în România, cu programele lor educaționale, pregătesc 2000 de tineri pe an, în parteneriat cu șase universități și 20 de organizații de tineri”, a declarat Oana Țoiu, fondator Social Innovation Solutions.

Future Makers invită tinerii pasionaţi de antreprenoriat şi de viitor să îşi pună ideile în aplicare în cadrul atelierelor de antreprenoriat şi în cadrul competiţiei de idei de business, cu premii de 20.000 de euro. Înscrierile se fac prin intermediul site-ului www.futuremakers.ro până pe 2 iunie.

În luna iunie, 50 de idei finaliste vor fi selectate dintre toate aplicaţiile primite în competiţie. Timp de 3 luni, acestea vor intra în programul de incubare, unde vor primi sprijin pentru a trece la următoarea etapă de dezvoltare a ideii sau planului de afaceri. Vor fi conectate echipele din incubator cu alte startup-uri din reţeaua internaţională Global Shapers şi se asigură acces la mentori şi antreprenori de succes. La finalul competiţiei, echipele vor avea pitch-uri în faţa juriului. Premiile, în valoare de 20.000 de euro, urmăresc să transforme ideile bune de azi în organizaţiile sustenabile de mâine.

 

Comentarii

comentarii