Acasă Eveniment Lacul de la Pădurice, curăţat de tineri

Lacul de la Pădurice, curăţat de tineri

DISTRIBUIȚI

Organizaţia de tineret a Partidului Conservator Arad, împreună cu tinerii ecologişti vor curăţa lacul de la pădurice, situat în centrul Aradului. Conservatorii spun că Primăria Aradului nu-şi face datoria şi de aceea, acest lac a ajuns o adevărată bombă ecologică. Ei au atras atenţia de mai multe ori asupra mizeriei din Pădurice, însă fără vreun rezultat. „Credeţi-ne, nu am reveni asupra lui dacă nu ne-ar fi ruşine, ca şi arădeni, de modul cum se prezintă o zonă centrală, reprezentativă pentru Arad şi în acelaşi timp intens circulată”, a declarat Ioan Bej, preşedintele organizaţiei municipale PC Arad. Conservatorii vor aduce două bărci pentru a putea curăţa luciu de apă şi vor ecologiza întreaga zonă. „Am înţeles că administraţia locală are în vedere investiţii masive în zonă. Până atunci, din respect pentru arădeni, se poate face măcar curăţenie pe lac şi în jurul lui şi se pot repara treptele spre platoul din faţa Casei Sindicatelor”, a declarat Ioan Bej. Curăţenia tinerilor conservatori la Pădurice va începe peste două-trei săptămâni.

 
 

Comentarii

comentarii