Acasă Actualitate Lansarea monografiei-album despre Catedrala Veche din Arad

Lansarea monografiei-album despre Catedrala Veche din Arad

DISTRIBUIȚI

În cadrul manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri din 1918, organizate de către Parohia Arad-Centru, în sala „Vasile Goldiș” a Consiliului Județean Arad, a avut loc lansarea monografiei-album intitulată „Catedrala Ortodoxă Veche – centru spiritual-liturgic și misionar-cultural al Aradului”.

La manifestare au fost prezenți Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Timotei al Aradului, Preasfințitul Episcop-vicar Emilian Crișanul, prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universității „Vasile Goldiș” din Arad, dr. Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, membrii Permanenței Consiliului Eparhial, preoții slujitori din municipiul Arad, membrii Consiliului parohial, distinși invitați și oficialități din oraș, precum și credincioșii parohiei.

Prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, a transmis salutul președintelui Universității, prof. univ. dr. Aurel Ardelean și a subliniat importanța evenimentului, precum și buna colaborare dintre UVVG și Arhiepiscopia Aradului.   

Prezentarea volumului a fost făcută de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Timotei care în cuvântul său a arătat că volumul reprezintă o trăirea aievea a istoriei Catedralei Vechi, mai ales prin pozele și documentele cuprinse în monografie, o concretizare a icoanei celor care au fost. Istoria parohiei nu se rezumă doar la o înșiruire de date ci este plasată în contextul social și cultural al vremii, ceea ce oferă o integrare a acestei parohii în contextul general al istoriei locului și al țării, a apreciat Înaltpreasfinția Sa.

Întregul eveniment s-a bucurat și de un moment artistic prin interpretarea Baladei pentru vioară, de Ciprian Porumbescu, de către Ilinca Sîrbu, recitarea poeziei Doina, de Mihai Eminescu, de către prof. drd. Sorin Săplăcan și interpretarea a trei cântece patriotice.

Comentarii

comentarii