Acasă Actualitate Lansarea programului Interreg IPA România-Serbia. Aproape 90 de milioane de euro pentru...

Lansarea programului Interreg IPA România-Serbia. Aproape 90 de milioane de euro pentru primării, școli, facultăți și ONG-uri

DISTRIBUIȚI

Lansarea programului Interreg IPA România-Serbia va avea loc în data de 4 octombrie 2022, începând cu ora 11.00, în Sala Multimedia a Consiliului Județean Timiș.

Programul Interreg IPA România-Serbia cofinanțat de Uniunea Europeană are un buget total de 87.725.681 euro, finanțând proiecte privind protecția mediului și adaptarea la schimbările climatice, sănătate și educație, turism și cultură, respectiv managementul frontierei, concentrându-se în acest fel pe dezvoltarea zonei de graniță prin intermediul unor priorități ce urmăresc dezvoltarea economică și socială, protecția mediului și creșterea capacității de management a frontierei.

Aplicanții eligibili în cadrul programului sunt autorități publice locale și regionale, primării, consilii județene, instituții de cercetare, școli, facultăți, ONG-uri, instituții culturale, camere de comerț sau agenții de dezvoltare regională.

Aria Programului cuprinde județele Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți din România,  respectiv 6 districte din Republica Serbia care includ Banatul de Nord, Banatul Central, Banatul de Sud, Borski, Branicevski și Podunavski.

”Managementul programului este asigurat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în calitate de Autoritate de Management, iar Ministerul Integrării Europene din Serbia este Autoritate Națională. În calitate de Secretariat Comun și Unitate de Control de Prim Nivel în cadrul programelor de cooperare dintre România și Serbia, Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Timișoara sprijină inițiativele, acțiunile și eforturile regiunii de graniță în promovarea unei dezvoltări durabile. Informații despre program pot fi accesate pe site-ul www.romania-serbia.net” – spune Anca Lolescu, director executiv BRCT Timișoara.

Comentarii

comentarii