Potrivit unor surse judiciare, citate de impactpress.ro, Puiu Minda a fost citat la DNA Timisoara, in 7 octombrie, in calitate de martor in dosarul de coruptie al arhitectului sef, insa la iesire avea calitatea de suspect intr-un dosar deschis pe numele sau. Cum s-a intamplat acest lucru?
Insotit de avocatul sau, Puiu Minda a venit la DNA si a negat orice acuzatie la adresa lui Roman. Nu i-a dat niciodata mita, nu a solicitat adeverinte false, nu a beneficiat de ajutorul sau pentru a tranzactiona terenuri, nu a beneficita de ajutorul sau pentru a construi blocuri. A semnat declaratia si a plecat, cu constiinta impacata ca si-a ajutat prietenul si ca nimic nu i se poate intampla.
Doar ca, pe holul DNA, a fost interceptat de doi politisti, care l-au anuntat ca are mandate de aducere intr-un dosar de dare de mita. L-au condus in biroul altui procuror, unde, spre socul sau imens, i s-a pus o inregistrare audio in care-i promitea arhitectului sef suma de 100.000 de euro pentru o adeverinta, in care sa se scrie negru pe alb ca un teren din extravilanul comunei ar fi, de fapt, din intravilan.
Nu i-a venit sa creada ca prietenul sau, omul cu care a castigat milioane de euro in ultimii ani, Florin Roman, l-a inregistrat pe ascuns si i-a facut un denunt penal, pentru a scapa cat mai usor din dosarul de coruptie.
Pe fondul uluielii, a fost anuntat ca este urmarit penal pentru dare de mita sub forma promisiuni si ca este plasat sub control judiciar o perioada de 30 de zile. Si-a luat avocatul, pe Ovidiu Sabou, si a parasit cladirea DNA.
Comentarii
comentarii