Acasă Actualitate Liceul Teoretic IRIS din Timişoara – la 50 de ani de existenţă

Liceul Teoretic IRIS din Timişoara – la 50 de ani de existenţă

DISTRIBUIȚI

liceul irisLiceul Teoretic IRIS din Timişoara a ajuns la 50 de ani. Prilej bun pentru a marca această aniversare cu o suită de manifestări ce vor avea loc în aceste zile, organizate de instituţia de învăţământ în parteneriat cu cu Consiliul Judeţean Timiş, Inspectoratul Școlar Judeţean Timiş și Clubul Lions Diamond, în perioda 16-17 mai 2013.

Toate activităţile vor avea loc în clădirea Liceului Teoretic IRIS, de pe strada Cosminului nr. 40. Joi, de la ora 10, va avea loc ceremonia de deschidere – vor lua cuvântul reprezentanţi ai instituţiilor partenere cât şi cadre didactice care au lucrat in cadrul școlii și foști elevi. Tot aici vor avea loc şi şi momente artistice, urmând ca de la ora 14.30 să înceapă Târgul primăverii din cadrul Proiectului „MICII ÎNTREPRINZĂTORI”. De la ora 17.30 la 19.30 va avea loc şedința tehnică pentru concursul de TIC “LUMEA VIRTUALĂ PRIN IRIS”

Workshop şi premierea elevilor

Vineri, 17 mai, de la ora 9.30, începe workshopul cu tema „Integralitatea  intervenţiei psihopedagogice şi educaţionale în deficienţa de vedere – abordări multidisciplinare”- susţinut de asist.univ.drd. Borca Claudia, Universitatea de Vest din Timişoara. La ora 14 are loc workshopul cu tema  „Integralitatea  intervenţiei psihopedagogice şi educaţionale în deficienţa de vedere – abordări multidisciplinare”, partea a doua, susţinut de asist.univ.drd. Borca Claudia, Universitatea de Vest din Timişoara. La ora 19.00 – premierea elevilor la concursul TIC.

Comentarii

comentarii