Acasă Politica Licitaţie cu semne de întrebare, în valoare de 25 de milioane de...

Licitaţie cu semne de întrebare, în valoare de 25 de milioane de euro, la schimbarea administraţiei Timişoarei

DISTRIBUIȚI

„Nu se justifică în nici un fel graba de a da drumul licitaţiei săptămâna viitoare. Transmit un avertisment extrem de serios să stopeze acest proces de licitaţie”, spune noul viceprimar al Timişoarei, desemnat de PNL, Dan Diaconu

Dan Diaconu, cel care va ocupa funcţia de viceprimar al Timişoarei, propus de PNL, atrage atenţia asupra unei licitaţii cu semne de întrebare ce va avea loc la Primăria Timişoara.

 Mai precis, este vorba despre lansarea unei licitaţii în valoare de 25 de milioane de euro când noua administraţie nu este încă instalată, licitaţie pentru întreţinere spaţii verzi. „Din sursele noastre, se fac foarte mari presiuni ca să fie urcată pe SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice), săptămâna viitoare, această licitaţie.  Este vorba de fonduri proprii ale consiliului local, contract pe patru ani. Ultimul acord cadru a fost încheiat doar pe trei ani, nu pe patru. Este cel puţin imopral să faci o licitaţie deschisă de 25 de milioane de euro când vine o nouă administraţie şi să încarci o administraţie. Nu se justifică în nici un fel graba de a da drumul licitaţiei săptămâna viitoare. Transmit un avertisment extrem de serios să stopeze acest proces de licitaţie”, spune Dan Diaconu.
 
„Colegii care părăsesc Primăria Timişoara o părăsesc într-un mod nu foarte elegant”
 
Viceprimarul liberal, ce-şi va ocupa funcţia săptămâna viitoare, spune că s-a schimbat chiar şi contractul de telefonie mobilă de la o firmă la alta în aceste zile, când administraţia Ciuhandu pleacă. În ceea ce priveşte licitaţia pentru întreţinerea spaţiilor verzi, anunţurile de intenţie au fost postate. „Nimeni nu poate spune dacă licitaţia e cu dedicaţie sau nu. Dar faptul că se lansează o procedură de licitaţie de 25 de miliaone de euro în perioada de schimbare a administraţiei ridică semne de întrebare extraordinar de mari”, spune Diaconu.Noul viceprimar are  35 de ani, a lucrat pentru societatea civilă, a înfiinţat în anul 2.000 Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România, a lucrat ca director de programe la Fundaţia Judeţeană pentru Tineret, acum deţine propria firmă de publicitate. „Colegii care părăsesc Primăria Timişoara o părăsesc într-un mod nu foarte elegant”, spune Diaconu.

Comentarii

comentarii