„Sunt bucuros că instanţa a reparat o nedreptate”
Noul director al postului TVR Timişoara spune că este fericit pentru că şi-a găsit dreptatea în justiţie, după aproape doi ani din momentul în care a fost concediat. „Mă bucur că şi cea de-a doua instanţă a reparat o evidentă nedreptate. În ceea ce priveşte postul pe care îl conduc, pot să vă spun că, împreună cu colegii, voi identifica problemele pe care le are TVR Timişoara, iar împreună cu aceşti oameni voi căuta soluţii şi idei pentru ca acest post să devină atractiv pentru public. Din acest moment pot să mă implic mult mai mult în bunul mers al acestui post de televiziune”, a spus Lucian Ionică.
„Motivele demiterii au fost subţiri”
Alexandru Lăzescu, preşedintele Televiziunii Române, a declarat pentru Ziua de Vest, în urmă cu o săptămână, că motivele care au stat la baza demiterii lui Ionică au fost subţiri. „Cred că motivele invocate de avocaţii noştri au fost subţiri. Nu poţi să îi reproşezi unui om cu o aşa experienţă că nu corespundea din punct de vedere profesional. A fost o prostie care va fi suportată de TVR. Aici mă refer la banii pe care televiziunea trebuie să îi dea lui Lucian Ionică. Eu îl apreciez pe acest om şi chiar îl consider un profesionist”, a spus Alexandru Lăzescu.
Comentarii
comentarii