Acasă Eveniment Lucrările la Autostrada Vestului sunt în grafic, în ciuda iernii apocaliptice

Lucrările la Autostrada Vestului sunt în grafic, în ciuda iernii apocaliptice

DISTRIBUIȚI

Vicepreşedintele PNŢCD Marius Popovici – uimit de volumul lucrărilor pe A1

Iarna deosebit de capricioasă a sistat pentru trei săptămâni lucrările la Autostrada 1. Lucările sunt, totuşi, în grafic, chiar dacă constructorii vor trebui să mărească tempoul în martie şi aprilie, pentru ca termenele să fie respectate. În acest moment, pe toate tronsoanele autostrării se lucrează doar la aprovizionări şi pregătiri prefabricate, lucrări ce nu pot fi deranjate de frigul de afară şi stratul gros de zăpadă.

Constructorii bagă mare pe toate fronturile…

În urmă cu trei săptămâni se lucra intens la tronsonul de 32 de kilometri Orăştie – Deva, de pe A 1. „Din discuţiile pe care le-am avut cu constructorii de la Strabag şi Straco, activitatea a început intens pe acest tronson, cu tot frigul de afară. La un moment dat, procesul a trebuit să fie sistat din cauza stratului gros de zăpadă şi a frigului. Constructorii însă au promis că vor lucra cu un tempo sporit, în martie şi aprilie, pentru ca tronsonul Orăştie-Deva, început vara trecută, să fie gata până la sfârşitul anului”, ne-a spus Marius Popovici, vicepreşedinte PNŢCD. Cea mai importantă lucrare, în acest moment, pe Autostrada Vestului, este podul de peste Mureş, zona Uroi. Podul de 720 de metri va fi format din 12 tronsoane. Acesta are o înălţime între 6 şi 8 metri. Podul va fi gata în cel mai scurt timp. Asta dacă natura nu le va face o surpriză de proporţii constructorilor şi nu vor avea loc inundaţii  nemaivăzute. „Am umblat pe mai toate autostrăzile din Europa, dar rar mi-a fost dat să văd un asemenea volum de lucrări. Îmbucurător este faptul că cei doi constructori au început deja discuţiile pentru  sistemele de siguranţă şi marcaj pentru tronsonul Orăştie-Deva. În paralel cu acest tronson, au început lucrările pe tronsonul Timişoara-Lugoj-Dumbrava şi Nădlac-Arad. Acestea au ca termen de finalizare mijocul anului viitor”, mai spune Marius Popovici.

 

Comentarii

comentarii