Acasă Eveniment Lugoj – 680 de ani de atestare documentară

Lugoj – 680 de ani de atestare documentară

DISTRIBUIȚI

Lugoj 1769Muzeul de Istorie, Etnografie şi Artă Lugoj va organiza joi, 25 septembrie, cu începere de la ora 18, la Galeria Army, o expoziție în care vor fi surprinse cele mai importante momente din evoluția localității, pentru a marca împlinirea a 680 de ani de la prima atestare documentară a Lugojului.

În documentele vremii, Lugojul este amintit sub diverse nume: Lugas, Lwgas sau Lwgos. Anul acesta se împlinesc 680 de ani de la prima atestare documentară a Lugojului, când în registrele de dijme papale ale Arhidiaconatului de Sebeş a fost menţionat preotul Blasiu din Lugoj, care a plătit dijma în valoare de patru pense, pentru ca următoarea menţiune să provină din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, când, pe data de 3 noiembrie 1366, regele Ludovic I a emis un document din localitatea de pe malul Timişului, iar în 1369 cu ocazia delimitării hotarului localităţii Iersig a fost consemnat un drum ce ducea la Lugoj. „Spre deosebire de celelalte expoziții organizate de către instituția noastră, în care am prezentat aspectele devenite clasice și foarte bine cunoscute de către iubitorii de istorie, de data aceasta vom prezenta aspecte, mai puțin cunoscute și dezbătute, despre ceea ce a însemnat Lugojul pentru contemporanii acelor vremuri. Un loc important l-am acordat cartografiei medievale și moderne ce se referă la spațiul central-european, Lugojul fiind una dintre localitățile care, alături de Caransebeș, Timișoara, Lipova, Arad, Severin, Tabula Hungariae 1528Belgrad sau Buda, apare pe toate hărțile din perioadele amintite, aspect ce vorbește de la sine despre importanța pe care a avut-o urbea de pe Timiș de-a lungul existenței sale. Sunt prezentate o serie de hărți întocmite de: Lazarus – Tabula Hungariae (1528), Matthias Zündt – Nova Totius Ungariae (1567), Mercator – Harta Ungariei (1606), Guillaume De l`Isle – Carte de la Hongrie (1703), Johann Christoph Muller – Harta Ungariei (1745) etc. Cadrul geopolitic al epocii este surprins prin prezentarea principalelor personalități politico-militare care și-au pus amprenta asupra evoluției spațiului bănățean și implicit a Lugojului. Sunt ilustrate în imagini cu statut de document, mai mult sau mai puțin cunoscute, personalități precum Soliman I (cel Mare) – sultan al Imperiului Otoman, Ioan I Zapolya–voievod al Transilvaniei, Isabella Jagiello Zapolya – regină consort a Regatului Ungariei de Est, Ioan Sigismund Zapolya – rege al Ungariei, Ferdinand I de Habsburg – împărat al Sfântului Imperiu Roman, Acațiu Barcsay – ultimul Ban de Lugoj și Caransebeș, Claudius Florimund de Mercy d’Argenteau – primul guvernator militar și civil al Banatului, Maria Therezia – împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman și regină a Ungariei, Iosif al II-lea – împărat al Sfântului Imperiu Roman și Mare Principe al Transilvaniei”, ne-a declarat Răzvan Pinca, directorul muzeului lugojean. Expoziția va putea fi vizitată în perioada 25 septembrie – 23 octombrie, zilnic, de luni până vineri, între orele 9 – 15,30.

                      

Comentarii

comentarii