Acasă Eveniment Lugojenii se pot branşa gratuit la noua reţea de apă

Lugojenii se pot branşa gratuit la noua reţea de apă

DISTRIBUIȚI

Plata racordului la noua conductă de alimentare cu apă va fi suportată din bugetul local Consiliul Local Lugoj a hotărât ca branşarea gospodăriilor particulare la noua reţea de apă să fie suportată din bugetul local. Măsura a fost motivată de faptul că, pe străzile unde a fost introdusă o nouă reţea de alimentare cu apă, majoritatea dintre locuitori nu au avut fonduri pentru a se branşa la noile conducte şi au rămas pe vechea reţea. Prin această hotărâre de consiliu, iniţiată de primarul Francisc Boldea, municipalitatea vine în ajutorul lugojenilor de pe străzile pe care s-a introdus noua reţea de apă, care astfel vor fi scutiţi de plata racordului. „Am constatat că pe multe dintre străzile unde am introdus noile conducte de alimentare cu apă sunt persoane fizice care nu au posibilitatea financiară de a se branşa la noua conductă. 90% dintre locuitori nu au avut sumele necesare de branşare şi au preferat să rămână pe vechea reţea. Din păcate, odată ce e introdusă noua reţea nu vom mai putea să o păstrăm şi pe cea veche. Suntem în imposibilitatea de a asigura alimentarea cu apă în paralel, atât pe conducta veche, cât şi pe cea nouă. Interesul nostru este de a asigura o apă mai bună cetăţenilor, iar pentru aceasta vor fi suportate din bugetul local branşamentele la noua conductă de alimentare cu apă”, a declarat primarul Francisc Boldea. Primele străzi pe care vor fi realizate branşamentele la noua reţea sunt: Comuna din Paris, Oltului, Romanilor, C.D. Loga, 13 Decembrie şi Cloşca. „Dorim ca pe perioada anilor 2011-2012 să fie branşate jumătate dintre locuinţe, urmând ca până la finele anului 2013 să fie branşate toate gospodăriile din oraş. În acest scop, în prima parte a acestui an a fost alocată suma de 150.000 de lei, urmând ca suma să fie suplimentată cu prilejul următoarei rectificări de buget”, a precizat edilul-şef al Lugojului.

 

Comentarii

comentarii