Acasă Actualitate Lumina sfântă de la Betthleem a ajuns în Timişoara

Lumina sfântă de la Betthleem a ajuns în Timişoara

DISTRIBUIȚI

O delegaţie de 8 persoane (printre care şi Oana Maria Silaghi, o fetiţă de 7 ani – nepoţica unui erou martir timişorean) a adus Lumina de la Betthleem, numită FRIEDENSLICHT (Lumina păcii de la Linz – Austria). Fundaţia Academică Culturală Timişoara (FACT) a adus această lumină sfantă Timişoarei şi României,  pentru al cincilea an consecutiv şi a fost distribuită oficial, miercuri, 16 decembrie, la ora 17, în Sala Capitol Timişoara, într-o manifestare organizată, în parteneriat cu ALTAR Timişoara. Cu acest prilej, formaţia FLORES Timişoara a prezentat un program artistic. De asemenea, unui număr de 100 de copii (selectionaţi de către ALTAR 1989 şi Inspectoratul Şcolar Timiş) le-au fost oferite diplome şi cadouri.
În zilele următoare, lumina va mai fi trimisă şi la Sânnicolau Mare, Caransebeş, Zrenianin (Serbia) şi Bucureşti, precum şi în alte localităţi din România.
“Această lumină sfantă este trimisă, în fiecare an, conducerii Parlamentului European, Suveranului Pontif şi unor preşedinţi de state din Uniunea Europeană”, a precizat Ioan Coriolan Gârboni, preşedintele FACT.

Comentarii

comentarii