Acasă Actualitate Maşină furată din Spania – descoperită de frontieriştii din Vestul ţării

Maşină furată din Spania – descoperită de frontieriştii din Vestul ţării

DISTRIBUIȚI

masinafurataPoliţiştii de frontieră din vestul ţării l-au reţinut miercuri pe şoferul unei maişini ce fusese furată din Spania şi dată în urmărire internaţională. Este vorba despre un Mini Cooper din 2011, în valoare de peste 10.000 de euro.

“La controlul de frontieră existând suspiciuni în legătură cu modul legal de deţinere al autoturismului de către T. Gabriel, poliţiştii de frontieră au verificat amănunţit documentele de identificare ale autovehiculului prezentate de către acesta.
Cercetările realizate de poliţiştii de frontieră în baza de date au stabilit că autoturismul figurează ca fiind bun supus confiscării de catre autorităţile din Spania”, spune Mihaela Leş, purtătorul de cuvânt al ITPF Timişoara. Bărbatul care a fost prins la Punctul de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I a declarat senin că a cumpărat autoturismul dintr-un târg auto din Bucureşti. Şoferul este cercetat pentru infracţiunea de tăinuire. Autovehiculul a fost indisponibilizat la frontieră şi urmează ca în cel mai scurt timp să fie înapoiat proprietarului.

Comentarii

comentarii