Acasă Actualitate Managerii de cartier, o poveste de adormit copiii. Sinecuri pentru useriști, plătite...

Managerii de cartier, o poveste de adormit copiii. Sinecuri pentru useriști, plătite cu 10.000 de lei pe lună

DISTRIBUIȚI

Sunt cinci (sau poate șase), plătiți cu sume cuprinse între 6.000 și 10.000 de lei pe lună de Primăria Timișoara. Ar trebui să se ocupe de problemele cetățenilor, dar nimeni nu îi cunoaște. Despre cei mai mulți dintre ei se știe că sunt usr-iști. Sunt managerii de cartier inventați de primarul Dominic Fritz.

Ideea i-a venit primarului prin 2021, când și-a probabil seama că nu are destule posturi pentru membrii de partid. Așa că a inventat unele. Nouă la număr, din care au fost ”scoase la concurs” 6 posturi, din care nu este clar câte au fost ocupate.

„Cei șase manageri de cartier pe care vrem să îi recrutăm acum vor face un altfel de administrație. Vor fi liantul între Primărie și problemele și inițiativele de schimbare ale celor care trăiesc, lucrează, au afaceri sau fac voluntariat în cartierele Timișoarei. Fiecare va fi responsabil de două-trei cartiere, le va cunoaște problemele, proiectele de dezvoltare, planurile urbanistice și va intermedia dialogul între cetățeni și diversele structuri ale Primărie}, spunea în 2022 primarul Timișoarei.

Managerul de cartier trebuia să lucreze cu Consiliile Consultative de Cartier (alte organizații al cărui rol și realizări nu a fost niciodată clare), cu celelalte inițiative cetățenești specifice fiecărui cartier, cu școlile sau organizațiile culturale sau civice și va încuraja colaborarea între ele, dar și voluntariatul. Managerul de cartier ar trebui să urmărească implementarea proiectelor rezultate din procesul de bugetare participativă și rezolvarea promptă a celor sesizate de cetățeni.

Situația actuală este cel puțin bizară. La solicitarea de informații a unui timisorean, Corneliu Neculau, interesat să afle cine este responsabilul în cartierul în care locuiește, Primăria Timișoara i-a comunicat printr-o adresă o listă cu 6 persoane, fiecare cu o zonă arondată:

”În cadrul Serviciului Guvernanță Participativă și Management de Cartiere își desfășoară activitatea șase manageri de cartiere. Aceștia răspund de următoarele zone:

Anamaria Groze – cartiere: Freidorf, Polonă, Dâmbovița (parțial). Steaua, Fratelia, Șagului, Bălcescu, Martirilor

Ovidiu Chișe – cartiere: Ronaț, Blașcovici, Circumvalațiunii, Mehala, Aradului, Torontalului, Lipovei

Marius Olan – cartiere: Ciurda Roșie. Plopi, Kuncz, Fabric, Buziașului, Soarelui, Stadion, Lunei, Baba Dochia

Nicu Robote – cartiere: losefin, Dâmbovița (parțial). Odobescu, Elisabetin

Ovidiu Ștefan Cuzie – cartiere: Cetate, Complexul Studențesc, Tipografilor

Ovidiu Lința – cartiere: Ghiroda Noua, Badea Cârțan, Crișan, Dorobanți, Kogălniceanu, Modem, Telegrafului, UMT.

Pe de altă parte, pe site-ul Primăriei Timișoara, apar doar 5 manageri de cartier, fiecare cu altă zonă arondată decât cea transmisă cu doar o lună înainte timișoreanului Neculau:

Ovidiu Chișe – Nord – Est 1; delimitare: Calea Aradului (inclusiv) – str, Aristide Demetriade (inclusiv) – str. Avram Imbrone (inclusiv); cartiere: Arad Est, Ion Ionescu de la Brad, Antene, UMT (parțial)

Ștefan Ovidiu – Nord-Est 2; delimitare: str. Aristide Demetriade (exclusiv) – str,. Avram Imbrone (exclusiv) – Calea Al. I. Cuza (inclusiv) – str. Gheorghe Dima (inclusiv) – str. Sf. Ioan (inclusiv) – Piața Victoriei (inclusiv) – bd. Regele Ferdinand I (inclusiv) – Canal Bega (inclusiv); cartiere: Cetate, Tipografilor, Badea Cârțan, Kogălniceanu, Telegrafului, Dorobanți, Crișan, Ghiroda, Modern; responsabil Cartier Campus Universitar – zona cuprinsă între Canal Bega și str.a 1 Decembrie.

Marius Olan – Sud – Est 1 și 2; delimitare Sud-Est 1: Canal Bega (exclusiv) – str. Dacilor (inclusiv) – Calea Stan Vidrighin (inclusiv) – Calea Buziașului (inclusiv); Delimitare Sud-Est 2: Calea Buziașului (exclusiv) – Calea Stan Vidrighin (exclusiv) – str. Dacilor (exclusiv) – Canal Bega (exclusiv) –bd. Michelangelo (inclusiv) – str. Cluj (inclusiv) – str. Arieș (inclusiv) – Calea Martirilor (inclusiv); cartiere: Fabric, Baba Dochia, Lunei, Câmpului, Kuncz, Plopi, Calea Buziașului, Ciarda Roșie, Campus Universitar, Stadion, Calea Buziașului, Soarelui, Timișoara Sud, Braytim.

Nicu Robete – Sud – Vest 1 și 2, delimitare Sud-Vest 1: Calea Martirilor (exclusiv) – str. Arieș (exclusiv) – str. Cluj (exclusiv) – bd. Michelangelo (exclusiv) – Canal Bega (exclusiv) – bd. Mihai Viteazu (inclusiv) – str. Ciprian Porumbescu (inclusiv) – Calea Șagului (inclusiv); delimitare Sud-Vest 2: Calea Șagului (exclusiv) – str. Ciprian Porumbescu (exclusiv) – bd. Mihai Viteazu (exclusiv) – Canal Bega (inclusiv); cartiere: Elisabetin, Odobescu, Calea Șagului, Dâmbovița, Freidorf, Calea Girocului, Fratelia, Steaua.

Ovidiu Lința – Nord – Vest 1 și 2; delimitare Nord-Vest 1: Canal Bega (exclusiv) – str. Sf. Ioan (exclusiv) – Piața Victoriei (exclusiv) – bd. Regele Ferdinand I (exclusiv) – str. Gheorghe Lazăr (inclusiv) – str. Cloșca (inclusiv) – str. Locotenent Ovidiu Balea (inclusiv); delimitare Nord – Vest 2: str. Locotenent Ovidiu Balea (exclusiv) – str. Cloșca (exclusiv) – str. Sfântul Gheorghe (exclusiv)– str. Gheorghe Dima (exclusiv) – Calea Aradului (exclusiv); cartiere: Circumvalațiunii, Gara de Nord, Mircea cel Bătrân, Mehala, Bogdănești, Blașcovici, Ronaț, Solventul, Stația de Epurare, Bucovina, Ovidiu Balea, Torontalului, Aradului Vest.

”Managerii de cartier și rolul lor extrem de important în relația dintre Primărie și timișoreni, o poveste de adormit copiii.

Eu locuiesc în Ronaț. Conform situației transmise de Primarie în iulie, manager de cartier este Ovidiu Chise… Dacă însă mă raportez la site-ul Primăriei, responsabil ar fi Ovidiu Linta. Oricum ar fi, nu-i cunosc pe niciunul dintre ei.

Voi vă cunoașteți managerul de cartier?”, se întrebă consilierul local Roxana Iliescu.

Conform Primăriei Timișoara, orice sesizare, petiție sau reclamație trebuie transmisă managerilor de cartier pe adresa fiecăruia de email, adresă care este relativ greu de găsit pe siteul instituției.

Comentarii

comentarii