Acasă Cultura Managerii instituţiilor publice de cultură din Lugoj vor fi evaluaţi

Managerii instituţiilor publice de cultură din Lugoj vor fi evaluaţi

DISTRIBUIȚI

Managerii instituţiilor de cultură din municipiul Lugoj, subordonate Consiliului Local, vor fi evaluaţi. În acest sens, Consiliul local Lugoj a aprobat, în cadrul ultimei şedinţe, constituirea comisiilor de evaluare finală a managerilor din cadrul Bibliotecii Municipale şi a Casei de Cultură a Municipiului, precum şi a comisiilor de soluţionare a contestaţiilor. Conform hotărârii aleşilor lugojeni, comisiile de evaluare finală a managerilor celor două instituţii sunt formate din trei persoane: un reprezentant al autorităţii publice, în persoana consilierului municipal Iosif Crăciunescu, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor Lugoj, şi doi specialişti în domeniu, desemnaţi prin decizia primarului. Comisiile de soluţionare a contestaţiilor sunt formate tot din câte trei persoane: consilierul municipal Voichiţa Coţolan, care reprezintă autoritatea publică, şi doi specialişti desemnaţi prin decizia primarului. Rămâne de văzut ce calificativ vor primi managerii celor două instituţii publice de cultură, având în vedere că auditul  solicitat de primarul Francisc Boldea asupra modului în care au fost gestionaţi şi cheltuiţi banii publici la Casa de Cultură a Municipiului Lugoj a scos la iveală nereguli legate de execuţia bugetară. „Au fost găsite nereguli legate de execuţia fazelor în execuţia bugetară, respectiv respectarea propunerilor, a angajamentelor, lichidărilor, ordonanţărilor şi plăţilor. De asemenea, s-a remarcat existenţa a două sisteme de internet, unul mobil şi unul fix, precum şi unele probleme în ceea ce priveşte convenţiile civile încheiate. Am acordat termen până la data de 1 august pentru soluţionarea tuturor problemelor”, a anunţat, la finalizarea verificărilor, primarul Francisc Boldea.
 

Comentarii

comentarii