Acasă Eveniment Manifestări la Mall

Manifestări la Mall

DISTRIBUIȚI

La Atrium Mall din Arad au avut loc două manifestări cu implicarea deputatului democrat-liberal Claudia Boghicevici. La Arad s-a desfăşurat campania „Indiferenţa poate ucide – spune  NU violenţei asupra femeilor”. La Atrium Mall, s-au împărţit pliante tuturor arădenilor prezenţi, în vederea conştientizării dramei acestor femei. În această acțiune s-a implicat și deputatul arădean democrat-liberal, Claudia Boghicevici. Acţiunea s-a bucurat de un mare succes și oamenii s-au arătat impresionaţi faţă de aceste realităţi dureroase. „Un ultim raport din România arată faptul că la fiecare trei secunde o femeie este agresată, ceea ce este îngrijorător, iar noi ca şi clasă politică, dar mai ales ca femei ale societăţii civile trebuie să tragem un puternic semnal de alarmă. Acţiunea a luat start la 25 noiembrie, zi care marchează internaţional Ziua pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor, iar noi am încercat să lărgim gradul de conştientizare cu privire la aceste drame nespuse”, a declarat Claudia Boghicevici. Tot la Atrium Mall a avut loc un eveniment dedicat Zilei drepturilor copilului, „Din drepturile copilului cresc oameni”.  Au fost realizate mai multe ateliere non-formale în cadrul cărora copiii şi părinţii au fost invitaţi să se alăture activităţilor creative, pictură pe faţă, jonglerie, pantomimă, desen, diverse jocuri interactive etc. Scopul evenimentului a fost acela de a promova şi sublinia importanţa respectării drepturilor copilului. „Cred în puterea exemplului, iar faptul că sunt persoane dispuse să participe şi să acorde importanţă acestui subiect, va avea un efect benefic asupra tuturor, în primul rând asupra copiilor, care sunt raţiunea existenţei noastre”, a declarat deputatul arădean Claudia Boghicevici.

 

Comentarii

comentarii