Acasă Actualitate Mărturiile dramatice ale pompierilor care au intervenit în cazul celor patru frați...

Mărturiile dramatice ale pompierilor care au intervenit în cazul celor patru frați arși de vii

DISTRIBUIȚI

Drama celor patru copii care au ars de vii într-o casă din Timișoara, scoate la iveală detalii tulburătoare.

Mama lor povestește că era la muncă atunci când s-a petrecut tragedia, însă tot ea recunoaște că pe drumul de întoarcere a făcut un scurt popas la bar, ca să își ia partenerul. În paralel, autoritățile pun la cap cap toate informațiile, mai ales că există bănuiala că frățiorii erau încuiați într-o încăpăre. Le-a fost practic imposibil să se salveze.

Apelul dat la 112 i-a înfricoșat și pe salvatori. Când au ajuns la adresă, aceștia au găsit cel mai rău scenariu: patru copii captivi într-o încăpere cuprinsă de foc. În fața unei astfel de tragedii, inclusiv militarii aveau lacrimi în ochi.

Pompier: „Vizibilitatea era zero, tavanul ardea. Practic era un tunel de foc. Am trecut foarte repede prin acel tunel, încercând să ajungem la ultimul apartament unde aveam informațiile că se află copiii. Toți speram că nu sunt în acea cameră, că erau în altă cameră.”

Pompier: „Nu țin minte decât că am apucat să îmi iau masca pe față. Am luat camera cu termoviziune. Am pătruns cu toată dorința de a salva. Eram vreo 4-5 acolo care ne doream să intrăm. Ne doream să nu găsim nimic.”

Din păcate, nu a fost așa. Cei patru frați au ars de vii. Polițiștii vor să afle acum dacă nu cumva au fost încuiați în camera lor, cu cheia.

Pompier: „A fost foarte urât sentimentul acela, când mergi și nu vezi nimic. Pipăi și calci pe ceva și nu știi pe ce. E crunt sentimentul acela. Nu îi doresc nimănui să simtă ce am simțit acolo. Îți rămâne o imagine, oricât ai încerca să fii de tare.”

Părinții au fost reclamați de două ori de vecini, anul trecut, la Protecția Copilului, pentru că nu ar fi avut grijă de cei mici, însă inspectorii susțin că, în urma controalelor, nu au găsit nimic în neregulă.

Vineri, mama a explicat de ce nu era acasă. Susține că i-a lăsat în grija băiatului cel mare de 14 ani pentru că nu se ajungeau cu banii.

Găsise o bătrână de care avea grijă trei ore pe zi. Făcea asta de câteva luni și tot acolo ar fi fost și în seara cumplită, însă la întoarcere s-a oprit și la un bar, unde era iubitul ei. După ce acesta și-ar fi terminat berea, au pornit împreună spre casă.

Mama copiilor spune că regretă că pentru bani i-a lăsat pe cei mici nesupravegheați și că nu dorește nimănui să facă chestia asta.

Singurul care a scăpat este fiul cel mare internat în spital cu arsuri. Rănile sufletești sunt însă mult mai greu de vindecat.

Laura Nussbaum, medic șef clinică Neuropsihiatrie Pediatrică„În cazul de față, stresul e foarte mare, deoarece el a fost martorul care a văzut declanșarea incendiului. În a doilea rând, avea cei patru frățiori mai mici. Căutând ajutor de la un vecin, el a dorit să salveze acești copii.”

Ancheta de la Timișoara este abia la început. Părinții au fost chemați la audieri și deocamdată a fost deschis un dosar penal in rem. După această tragedie, se ia în calcul decăderea celor doi din drepturi.

Sursa: Stirileprotv.ro

Comentarii

comentarii