Acasă Sănătate Medicii din Timişoara, în grevă!

Medicii din Timişoara, în grevă!

DISTRIBUIȚI

luni medicii au intrat in grevaLuni, 21 martie, medicii de la Maternitatea Odobescu Timişoara, membrii ai Sindicatului Materna afiliat la Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România, au intrat în grevă japoneză, alături de Federația Hipocrat și Alianța Medicilor.
Dr. Olimpia Oprea, preşedintele sindicatului, a explicat că principalele revendicări se referă la aplicarea Legii salarizării unitare, acordarea tuturor sporurilor legale, creșterea valorii serviciilor decontate de Casa de Asigurări de Sănătate, respectarea Deciziei Europene privind dreptul la odihnă după garda de noapte (medicii desfăşoară în gardă activitate medicală 29 de ore, de la 8 dimineața până a doua zi la ora 13; conform normelor europene, după 12 ore de munca de noapte trebuie să beneficiem de 24 de ore timp liber)”, a explicat dr. Oprea.
Medicilor li s-au alăturat asistentele medicale și personalul medical auxiliar, nemulțumiți de salariile mici și de neacordarea tuturor sporurilor legale.

Comentarii

comentarii