Acasă Actualitate Metrou? Primarul Timişoarei vrea să scape oraşul de liniile de cale ferată...

Metrou? Primarul Timişoarei vrea să scape oraşul de liniile de cale ferată pe traseul actual, de prezenţa lor la suprafaţă

DISTRIBUIȚI

B53A2009

După ce la începutul anului 2015 în presa centrală a explodat tema unui viitor metrou la Timişoara, deşi era o idee vehiculată la final de an 2013, primarul Timişoarei a declarat că se va face un studiu de fezabilitate pentru acest proiect, dar nicidecum nu încep săpăturile, ci trebuie căutate fonduri speciale pentru această linie de metrou, iar realizarea ei nu se va face de azi pe mâine – ci în viitor, dacă în urma studiului de fezabilitate se constată că un astfel de proiect este fezabil. Acum, primarul Timişoarei Nicolae Robu revine cu clarificări în ceea ce priveşte tema metroului, pe facebook. “La ora actuală, Timişoara este un oraş rupt în două de liniile de cale ferată postate pe o movilă de pământ, care îl străbat foarte aproape de centrul său. Doar cinci străpungeri ale acestei movile există -subpasajele: Jiul-Calea Circumvalaţiunii, C. Brediceanu, Gh. Lazăr, Al. I. Cuza şi Popa Şapcă- şi două treceri la nivel -E. Baader şi UMT-. Consecinţe:

– mari dificultăţi în trafic pe axa Sud-Nord, cu ambuteiaje permanente pe cele 5 artere care trec pe sub liniile de cale ferată
– gălăgie făcută de trenuri în imediata vecinătate a unor zone dens populate şi, în plus, foarte aproape de centrul oraşului
– aspect urât şi cvasipermanentă insalubritate în apropierea centrului oraşului
– ţinerea blocată a unei fâşii de teren de cca 8 Km lungime şi 60-80 m lăţime, situată în centrul oraşului, cu orientarea Est (Nord-Est) – Vest, care, altfel, s-ar putea constitui într-un bulevard ultramodern, cu toate beneficiile derivate”, scrie Robu pe facebook. Având în vedere aceste lucruri, Robu consideră că “liniile de cale ferată trebuie să dispară din poziţia actuală”. Conform primarului, sunt trei soluţii: ducerea liniilor de cale ferată în afara oraşului, ridicarea liniilor de cale ferată pe estacadă, ducerea liniilor de cale ferată în subteran

Ducerea liniilor de cale ferată în subteran – soluţia cea mai bună pe termen lung

“Ducerea liniilor de cale ferată în afara oraşului reprezintă soluţia cea mai simplă din punct de vedere tehnic şi, probabil, cea mai puţin costisitoare (a se avea în vedere, totuşi, că se impun exproprieri etc.). În plus, ceea ce acum înseamnă “în afara oraşului”, peste un număr de ani va fi în interiorul oraşului (poziţia actuală a liniilor era cu câteva zeci de ani în urmă în afara oraşului, iar acum… e centrală!). Şi asta cu atât mai mult cu cât există deja o viziune de dezvoltare integrată Timişoara-Arad, susţinută de un studiu al Băncii Mondiale. Dar, cu toate aceste dezavantaje ale soluţiei, subsemnatul aş fi foarte mulţumit dacă ea ar fi pusă în practică, fără nicio frustrare că Timişoara ar rămâne fără metrou (sâc!), pentru că acest obiectiv, pentru mine, n-a fost nicio clipă scop în sine şi, cu atât mai mult, n-a făcut obiectul niciunei promisiuni electorale! Să fiu bine înţeles! Ridicarea liniilor de cale ferată pe estacadă este o soluţie care nu se potriveşte de niciun fel Timişoarei, din punct de vedere arhitectural. Ducerea liniilor de cale ferată în subteran este o soluţie care, după spusele unor arhitecţi importanţi (n.n. -din Barcelona), pare a fi soluţia cea mai bună pe termen lung. Ea este mai costisitoare decât celelalte şi mai dificil de implementat, dar beneficiile sale -se pretinde- o recomandă în raport cu celelalte soluţii, dacă se găsesc resursele financiare pe care le incumbă”, spune primarul.

Metrou? În fapt, putem vorbi despre aşa ceva doar în subsidiar şi nu în termeni de scop în sine

Conform edilului Timişoarei, ducerea liniilor de cale ferată în subteran disponibilizează terenul de cca 8 Km lungime şi 60-80 m lăţime, situat în centrul oraşului, cu orientarea Est (Nord-Est) – Vest, în vederea realizării unui bulevard ultramodern, practic incident centrului istoric, cu toate beneficiile derivate, rezolvă problema definitiv, indiferent de extinderea ulterioară a oraşului, permite, cu costuri suplimentare acceptabile, utilizarea amenajării şi pentru transportul în comun, prin prevederea unui număr de staţii, cum ar fi, cu titlu de exemplu, după bunul simţ: la Gara de Nord, Iulius Mall, la Gara de Est, Grădina Zoologică, Aeroport. “Plecând de la ultima idee de mai sus, s-a ajuns la deja celebra temă a metroului din Timişoara, chiar dacă, în fapt, putem vorbi despre aşa ceva doar în subsidiar şi nu în termeni de scop în sine! În concluzie, ce vrea Primarul Timişoarei este să scape Timişoara de prezenţa liniilor de cale ferată pe traseul actual sau cel puţin de prezenţa lor la suprafaţă! Dacă cu această ocazie se va crea şi oportunitatea realizării cu costuri suplimentare acceptabile a unei linii de transport în comun gen metrou, atunci, cu atât mai bine, o vom realiza!”, scrie Robu.

Comentarii

comentarii