Acasă Eveniment Microbuz acroşat de un TIR pe DN 7 şi proiectat pe câmp,...

Microbuz acroşat de un TIR pe DN 7 şi proiectat pe câmp, doi pasageri fiind răniţi

DISTRIBUIȚI

Două persoane au fost rănite, joi după-amiază, după ce microbuzul în care se aflau şi care se întorcea din Anglia a fost acroşat, pe DN 7, în judeţul Arad, de remorca unui TIR, fiind proiectat pe câmp, iar şoferul autotrenului a fugit de la locul accidentului.

Accidentul a avut loc la ieşirea din oraşul Lipova spre Deva, pe DN 7, unde un microbuz în care se aflau patru persoane a fost acroşat de remorca unui TIR, fiind proiectat pe câmp. Potrivit Biroului de presă al Poliţiei Judeţene Arad, şoferul TIR-ului a fugit de la locul accidentului şi a fost oprit la o distanţă de câţiva kilometri. În microbuz erau patru români care reveneau dintr-o călătorie în Anglia, iar doi au fost răniţi grav. Unul dintre pasageri a rămas încarcerat, fiind scos din vehicul de către pompieri şi transportat la Spitalul Judeţean cu elicopterul SMURD, medicii afirmând că a suferit fracturi multiple şi alte traumatisme interne grave, fiind inconştient. A doua victimă are răni mai uşoare, fiind conştientă şi în afara pericolului. În urma accidentului, circulaţia pe DN 7 s-a desfăşurat cu dificultate mai mult de o oră, cât timp au durat cercetările. Poliţiştii urmează să stabilească în ce împrejurări a fost acroşat microbuzul, şoferul TIR-ului riscând să fie acuzat de vătămare corporală gravă din culpă şi fugă de la locul accidentului.

Comentarii

comentarii