Acasă Actualitate Mitropolia Banatului și ISJ Timiș au prezentat noul concept ”Hristos împărtășit copiilor”

Mitropolia Banatului și ISJ Timiș au prezentat noul concept ”Hristos împărtășit copiilor”

138
DISTRIBUIȚI

Cu binecuvântarea ÎPSS Ioan, mitropolitul Banatului, în data de 16 noiembrie, a fost organizată o întâlnire de lucru a responsabililor de cateheză parohială din cadrul celor șase protopopiate ale Arhiepiscopiei Timișoarei -Mitropolia Banatului.

La eveniment au participat și profesorii de religie selectați pe criterii de performanță în derularea unor proiecte viabile, concretizate în parteneriatele Școală-Biserică. Invitați speciali la această întâlnire au fost domnul Dana Matthew Bates, fondator & director executiv al Fundației Noi Orizonturi înființată în anul 2000 și doamna Bianca Elena Matei, trainer internațional, director executiv Orthopraxis și manager al rețelei naționale de Cluburi pentru tineret Credo Impact.

Din partea Inspectoratului Școlar Județean Timiș, a fost prezentă doamna inspector de Religie, prof. Daniela Buzatu, iar din partea Centrului eparhial pr. consilier Învățământ, Nichifor Tănase, și referent catehetic, preot Cristian Aurel Tomescu.

Întâlnirea a avut pe ordinea de zi următoarele teme: comunicarea rezultatelor întâlnirii de la Mănăstirea Caraiman (Congresul Național Catehetic ediția 2021), dintre inspectorii de cateheză și inspectorii de religie.

De asemenea a fost prezentat și noul concept al concursului național catehetic „Hristos Împărtășit copiilor”, precum și alcătuirea unei agende de întâlniri pe grupe de protopopiat și plenară în Timișoara; realizarea unei strategii de recrutare voluntariat și management al resurselor și crearea unei baze de date a activităților de parteneriat Școală-Biserică.

Cadrul realizat a fost unul special datorat prezenței acelor profesori de religie și  preoți cu experiență, implicați în activitatea din școală și din comunitate și cu care colaborăm sau am colaborat în diverse activități, precum proiectul Alege Școala, cursuri de formare, articole pentru Lumina Vieții, concursuri, lecții deschise, metodiștii pentru inspecții, responsabili  cercuri pedagogice pentru activitățile metodico-științifice. Urmează în zile următoare alcătuirea unei agende a întâlnirilor la nivel de protopopiat.

 

Comentarii

comentarii