Acasă Actualitate Mitropolitul Banatului, la hramul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Lugoj

Mitropolitul Banatului, la hramul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Lugoj

302
DISTRIBUIȚI

Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din Lugoj își va sărbători duminică, 15 august, hramul. La acest eveniment va participa și ÎPS Ioan Selejan, arhiepiscopul Timişoarei şi mitropolitul Banatului. Întâistătătorul Bisericii din Banat va fi întâmpinat, la ora 9, în mod tradițional de către slujitorii și credincioșii parohiei, în frunte cu P.On. Ionuț Furdean, protopopul ortodox român al Lugojului.

Sfanta Liturghie arhierească va fi oficiată începând cu ora 9,30, iar la ora 12 va avea loc, conform tradiției, înconjurarea lăcașului de cult, cu steagurile fostelor bresle de meseriași în frunte.

Biserica Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Lugoj este un impresionant monument al artei gotice de secol XVIII. Aceasta a fost zidită în perioada 1759-1766, fiind ctitorită de obercneazul Gavriil Gureanu (al cărui portret se află pictat pe peretele estic al naosului) și târnosită de episcopul Ioan Georgeevici (în anul 1766), iar de atunci şi până astăzi mii de credincioşi participă la slujbele religioase oficiate în acest măreţ lăcaş de cult.

 

Comentarii

comentarii