Acasă Economic Mitsubishi analizează varianta de a deschide o fabrică de motoare în Timiș...

Mitsubishi analizează varianta de a deschide o fabrică de motoare în Timiș sau Prahova. Are însă oferte și din Ungaria și Slovacia

DISTRIBUIȚI

36c09a1ef5Mitsubishi Motors, numărul șase pe piața auto japoneză, analizează posibilitatea de a deschide, anul viitor, o fabrică de motoare în România, în Timiș sau în Prahova, având însă oferte și din Ungaria și Slovacia pentru o investiție estimată la circa 200 de milioane de euro. Anul trecut, compania a fost în centrul unui scandal legat de falsificarea consumului.
Reprezentanții companiei s-au întâlnit în această săptămână, la București, cu premierul Sorin Grindeanu.
Unul dintre subiectele discuției a vizat facilitățile care le pot fi oferite în România pentru a deschide o fabrică de motoare cu turbină, conform știrilor protv.
Întrebat despre acest subiect, premierul Grindeanu a refuzat să comenteze.
În aprilie anul trecut, Mitsubishi a fost în centrul unui scandal după ce a a admis că a raportat greșit eficiența energetică în cazul a patru modele vândute în Japonia, două dintre acestea fiind comercializate sub marca rivalului Nissan. Ulterior, compania a anunțat că datele privind consumul de carburanți au fost modificate în cazul a 12 de modele, toate comercializate pe piața locală.
Producătorul auto nipon a folosit metode de testare a eficienței consumului de carburant neconforme cu legislația japoneză începând din 1991.
Discrepanțele dintre consumul real de carburant și cel indicat de testele de eficiență au fost semnalate chiar de Nissan, care a preluat 34% din acțiunile Mitsubishi, în schimbul a 237,36 miliarde yeni (1,9 miliarde de euro).

Comentarii

comentarii