Ioan Băla, şeful Penitenciarelor din România: „În acest an, toţi banii din venituri proprii rămân la dispoziţia penitenciarelor”
A lucrat mai bine de 20 de ani la Penitenciarul „Popa Şapcă” din Timişoara, pornind de jos şi ajungând chiar şeful închisorii, pe care a condus-o timp de 11 ani. Iubit de colegi şi de deţinuţi, a reuşit, la un moment dat, să le trezească interesul ştabilor de la Bucureşti. Asta după ce făcut din „Popa Şapcă” prima închisoare occidentală din România. El a avut curajul să le dea puşcăriaşilor o libertate mai mare decât visau. De un an şi jumătate, chestorul Ioan Băla este director general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor din România. Criza a lovit în plin şi în puşcării şi Ioan Băla devine automat o ţintă a nemulţumirilor din întregul sistem penitenciar.
În care dintre puşcăriile româneşti, deţinuţii o duc cel mai rău?
La Jilava, Vaslui, Codlea şi Miercurea Ciuc, până nu de mult, condiţiile erau execrabile. Totul se datora unei lipse de preocupări a celor care conduceau aceste unităţi. La Jilava am reuşit să schimbăm instalaţia de aducţiune şi alimentarea cu apă potabilă a penitenciarului, care nu mai aveau nicio legătură cu vremurile în care trăim. Codlea nu arăta atât de rău, dar echipa managerială era la cote foarte mici. Numărul de incidente violente între deţinuţi era foarte mare. Dovedeau lipsă de profesionalism în selecţia, cazarea şi sancţionarea unora dintre aceştia, când comiteau unele abateri. Alte proiecte vor fi realizate şi în celelalte penitenciare, atunci când banii ne vor permite acest lucru.
Care sunt problemele forte ale sistemului de detenţie din România?
Nu toţi deţinuţii din România beneficiază de spaţiul prevăzut de normele uniunii europene. Unele clădiri sunt foarte vechi şi greu de extins şi modernizat. Singura soluţie sunt închisorile noi, însă nu avem cum, în acest moment, pentru că nu există bani. De aceiaşi bani ne lovim şi nu respectăm o altă normă a Uniunii Europen, ceea ce prevede ca închisorile să fie scoase afară din oraş. Fondurile nu ne permit nici măcar să visăm la acest lucru.
Cum staţi cu personalul din penitenciare?
Sunt unele penitenciare cu un număr foarte mare de angajaţi, deşi măsurile de securitate nu trebuie să fie foarte sporite, în schimb, acolo unde nivelul de siguranţă trebuie să fie maxim, există foarte puţini angajaţi, copleşiţi de numărul de deţinuţi.
Cazul Gorbunov, deţinutul eliberat să-şi facă o operaţie şi apoi autorul a două asasinate într-un jaf la o casă de schimb valutar a zguduit România, acum un an. Vă reproşaţi ceva?
Problema este mai complicată în cazul Gorbunov. Noi am fost singura instituţie care a luat măsuri imediat. Pe când ceilalţi, unde gradul de vinovăţie nu era mai mic, ba din contră, nu au făcut nimic. Punerea lui Gorbunov în libertate nu a fost făcută de către noi, ci s-a făcut prin hotărâre judecătorească. Iar expertiza medico-legală invocată pentru punerea lui în libertate nu a fost emisă de către penitenciar, ci de către medicina legală.
Imediat după cazul Gorbunov au avut loc mai multe destituiri la vârful unor penitenciare din România. De ce abia atunci?
Nu este adevărat, am destituit directori şi înainte şi după, doar că acela a fost un incident mai mediatizat şi schimbările de după au constituit un subiect interesant pentru media. Astfel de măsuri le iau de fiecare dată când văd că cineva nu îşi face treaba aşa cum ar trebui.
Am mai putea asista la un caz Gorbunov? În momentul de faţă, există vreo persoană căreia i s-a dat învoire şi nu s-a mai întors în penitenciar?
În acest moment, există un deţinut de la Poarta Albă, care a beneficiat de o învoire pentru a participa la o înmormântare. Acesta nu s-a mai întors în detenţie şi nu a fost arestat nici în momentul de faţă, de aproximativ 3 luni.
Ce se întâmplă cu banii obţinuţi de fiecare penitenciar din veniturile proprii realizate din munca deţinuţilor?
Cu această problemă m-am confruntat şi eu la Timişoara, când eram director. Nu mi se pare normal că aceşti bani să treacă mai întâi pe la Bucureşti şi abia după aceea să fie împărţiţi. În acest an, toţi banii obţinuţi din venituri proprii vor rămâne la dispoziţia consiliilor de conducere din fiecare penitenciar din România.
Cât de mult a contat experienţa managerială de la Timişoara, în noua funcţie pe care o aveţi?
M-a ajutat foarte mult, pot să spun că experienţa de la Timişoara a fost vitală. Aici am reuşit să acumulez experienţă managerială şi să cunosc şi să înţeleg foarte bine sistemul. Marea problemă a penitenciarelor din România este managementul. Tocmai de aceea, prin experienţa mea, pot să-i consiliez să-i sprijin şi chiar să fac evaluări directorilor de penitenciare.
Pe vremea când conduceaţi Penitenciarul din Timişoara, aţi reuşit să-i relaxaţi pe deţinuţi, organizând sistematic activităţi cultural-recreative. Acum sistemul „prietenesc” cu puşcăriaşii a fost preluat şi de alte închisori din România?
Spre bucuria mea, această conduită a fost preluată de foarte mulţi dintre colaboratorii mei actuali, care prin acest gen de manifestări vor să-i educe şi, în acelaşi timp, să-i destindă pe deţinuţi. De altfel, o competiţie în acest sens exista încă de pe vremea când eram directorul Penitenciarului din Timişoara.
