Acasă Actualitate Natsumi Kuboyama, „imaginea pianelor Kawai”, în recital la Consiliul Județean TImiș

Natsumi Kuboyama, „imaginea pianelor Kawai”, în recital la Consiliul Județean TImiș

DISTRIBUIȚI

Luni, 23 octombrie, ora 15:00, Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș va fi gazda unui spectaculos recital de pianină. 

Renumita pianistă de origine japoneză, Natsumi Kuboyama va interpreta piese precum „La Campanella” de Franz Liszt și „Nocturna Op.9-2” de Frederic Chopin. 

Tânăra pianistă originară din Japonia a susținut primul său concert la doar 6 ani, la Moscova și a câștigat primul concurs în Slovacia la vârsta de 9 ani. Au urmat de atunci multe alte concerte, dar și premii câștigate în țări precum Franța, Statele Unite ale Americii, Coreea de Sud, China, dar și în România. 

De anul acesta, Natzumi este imaginea pianelor Kawai în Japonia, o companie de instrumente muzicale cu o experiență internațională de peste 95 de ani.

În cadrul recitalului, la inițiativa lui Erwin Bauche, membru al comunității bulgare bănățene din regiunea Karlsruhe din Germania, prin proiectul ”Pianinele Bucuriei”, Consiliul Județean Timiș va primi sub formă de donație o pianină Kawai.

Recitalul de la Timișoara este organizat de CJT cu sprijinul Comunității Bulgarilor Bănățeni din Germania și Clubului Rotary Timișoara.

Intrarea la eveniment este liberă, iar publicul care dorește să participe este așteptat în limita locurilor disponibile.

 

Comentarii

comentarii