Acasă Economic Nereguli de mii de lei la Aeroportul ”Traian Vuia” Timișoara

Nereguli de mii de lei la Aeroportul ”Traian Vuia” Timișoara

DISTRIBUIȚI

Aeroportul International Traian Vuia Timisoara w

Conform Raportul public pe anul 2011, inspectorii Curții de Conturi au găsit o serie lungă de nereguli la Societatea Națională „Aeroportul Traian Vuia” Timișoara. Ca urmare a controlului s-a constata nestabilirea, neevidenţierea, neurmărirea şi neîncasarea veniturilor proprii de 3.585 mii lei

din: tarife pentru serviciile aeroportuare stabilite la un nivel inferior celor care rezultau din aplicarea grilei de discounturi sau celor aprobate prin hotărâri ale Consiliului de Administrație, nerealizându-se veniturile cuvenite societăţii pentru serviciile aeroportuare în anii 2010 şi 2011; diferențe între suprafeţele stipulate în contractele de închiriere încheiate şi cele stabilite ca urmare a efectuării de măsurători de către reprezentanţii entităţii verificate, care nu au fost luate în calcul la stabilirea chiriilor; subevaluarea tarifului de închiriere impus prin Hotărârea Consiliului de Administrație al „SN Aeroportul Internaţional Timişoara – Traian Vuia” SA de aprobare a grilei pentru stabilirea preţurilor de pornire la închirierea de spaţii în incinta aeroportului şi subdimensionarea suprafeţelor închiriate. La capitolul Calitatea gestiunii economico-financiare în legătură cu scopul, obiectivele şi atribuţiile prevăzute în actele normative de înfiinţare s-au constatat efectuarea de cheltuieli cu bunuri şi servicii fără contraprestaţie în sumă totală de 27 mii lei, din: necalcularea penalităţilor de întârziere pentru nerespectarea termenului de realizare a lucrării, conform clauzelor contractuale; nerespectarea clauzelor contractuale în ceea ce privește urmărirea creanţelor, întrucât nu s-au calculat penalităţile şi nu s-a urmărit încadrarea în termenul de prescripţie în sumă de 17 mii lei (entitatea controlată nu a calculat şi nu a pretins, în toate cazurile, penalităţile pentru facturile emise privind veniturile din chirii încasate după scadenţă); cheltuieli din fonduri publice angajate, ordonanţate şi plătite fără a fi aprobate potrivit legii şi/sau fără prevederi bugetare –în sumă de 21 mii lei pentru achiziţii de „bunuri, servicii sau dotări de natura: maşini, echipamente, mobilier, aparatură birotică, soft şi alte asemenea” fără „avizul şi aprobarea prealabilă a ministrului sau a secretarului de stat/secretarului general coordonator al activităţii” contrar prevederilor Ordinului ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 380/14.05.2010; nu au fost elaborate proceduri de inventariere scrise, adaptate specificului activităţii; efectuarea de plăţi fără documente justificative care să confirme livrarea și recepția produselor sau care să ateste exactitatea şi realitatea sumelor datorate; plăţi nelegale urmarea nerespectării preţurilor, cantităţilor, articolelor din ofertele declarate câștigătoare, anexe la contractele încheiate; nu au fost luate în termen toate măsurile legale în vederea recuperării creanţelor – 95 mii lei, în sensul stabilirii persoanelor care nu au respectat reglementările legale privind achiziţiile de bunuri, produse, lucrări în vederea recuperării cheltuielilor rezultate din plata amenzilor contravenţionale care reprezintă pentru societate cheltuieli nelegale; micşorarea veniturilor sau majorarea cheltuielilor aprobate prin buget, fără să se prevadă şi mijloacele necesare pentru acoperirea diminuării de venituri sau creşterea cheltuielilor – 3.568 mii lei, respectiv nu s-a procedat la rectificarea bugetelor de venituri şi cheltuieli pe anul 2011, în sensul majorării cheltuielilor în limita veniturilor încasate peste nivelul programat, astfel încât s-a depăşit nivelul de cheltuieli aprobat prin bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2011; neconducerea şi neorganizarea evidenţei contabile analitice şi evidenţei tehnico-operative, respectiv balanţa de verificare analitică nu prezintă analitic pe fiecare client, furnizor, debitor, creditor.

 

Directorul Cornel Sămărtinean, nu a gestionat în condiţii de calitate activitatea economico-financiară

În concluzie, conducerea Aeroportului, în frunte cu directorul Cornel Sămărtinean, nu a gestionat în condiţii de calitate activitatea economico-financiară. La evaluarea sistemului de control intern/managerial s-au constatat următoarele: nu a fost elaborată o procedură privind managementul riscurilor; nu au fost elaborate/actualizate şi aprobate programele de dezvoltare a sistemelor de control intern/managerial care trebuie să cuprindă obiectivele, acţiunile, responsabilităţile, termenele precum şi alte componente ale măsurilor respective. Neevidenţierea în mod distinct în program a acţiunilor de perfecţionare profesională atât pentru persoanele cu funcţii de conducere, cât şi pentru cele de execuţie; nerespectarea prevederilor legale referitoare la supervizarea misiunilor de audit public intern, nu s-a elaborat un program de asigurare şi îmbunătăţire a calităţii sub toate aspectele activităţii de audit public intern, astfel încât să asigure ca normele, instrucţiunile şi codul etic să fie respectate de auditorii interni; nerespectarea prevederilor Legii nr. 672/2002 referitoare la modul de desfăşurare a misiunilor de audit (nu s-au întocmit: un proiect de raport de audit, o minută a reuniunii de conciliere); au fost elaborate normele metodologice proprii privind activitatea de audit public intern în cadrul entităţii, dar nu au fost avizate de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

Curtea de Conturi cere stabilirea persoanelor răspunzătoare pentru efectuarea unor cheltuieli fără documente justificative

Curtea de Conturi recomandă organizarea şi conducerea evidenţei operative şi contabile în conformitate cu prevederile legale în vigoare; stabilirea, facturarea şi încasarea veniturilor din diferenţele de chirii provenite din subevaluarea suprafeţelor închiriate şi/sau tarifelor; luarea măsurilor de actualizare a programului de dezvoltare a sistemului de control intern/managerial; stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea măsurilor de recuperare a acestuia; stabilirea persoanelor răspunzătoare pentru efectuarea unor cheltuieli fără documente justificative care să ateste că acestea au fost efectuate în interesul societăţii, stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia. Pentru valorificarea constatărilor înscrise în Raportul de control, Curtea de Conturi a emis o decizie prin care au fost dispuse 19 măsuri pe care Societatea Națională „Aeroportul Traian Vuia” Timișoara trebuie să le ducă la îndeplinire în vederea înlăturării abaterilor constatate, pentru stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia, precum şi pentru intrarea în legalitate.

Comentarii

comentarii