Acasă Cultura Neuitarea mânuitorilor de condei

Neuitarea mânuitorilor de condei

DISTRIBUIȚI

dumbraveanuVineri, 22 brumar, la ora miezului de zi, devenită tradiție, scriitorii omagiază personalitatea unui important confrate, trecut în neființă în luna lui florar a anului în curs: Anghel Dumbrăveanu. La cenaclul Orizont, va fi lansat un volum ce ar fi trebuit să-i marcheze împlinirea pragului a opt decenii de viață. Nemiloasa a stricat frumoasele planuri!

Născut în 21 brumar 1933, în Dobroteasa, sat de pe malul muntenesc al Oltului, cum ținea să sublinieze poetul, acesta și-a legat destinul omenesc și profesional de urbea de pe Bega, unde și-a desăvârșit studiile, a muncit, s-a căsătorit, a plecat dincolo de nori.

Considerat, pe bună dreptate, un mare poet al iubirii, lui Anghel Dumbrăveanu i-au fost editate, în cele peste șase decenii de carieră scriitoricească, mai bine de 50 de cărți. A publicat și proză, critică, traduceri, prefețe, fiind prezent în prestigioase antologii și în multe reviste, tipărite în țară și în afara fruntariilor. A condus breasla timișoreană a mânuitorilor de condei și, în tandem cu Ion Arieșanu, revista săptămânală Orizont. Cu începere din 1990, preț de peste un deceniu și jumătate, a întemeiat și diriguit mensilul cultural Meridianul Timișoara, trimestrialul Rostirea românească, secondat de soția sa, profesoara și poeta Alina Dumbrăveanu.

Avea vocația prieteniei, pe aceea de familist (a fost soț, părinte, bunic, străbunic), a îndrumat foarte mulți tineri cu talent literar pe calea spinoasă a îmblânzirii cuvintelor.

Deținător a numeroase premii de prestigiu, este și Cetățean de onoare al orașului florilor. S-a stins din viață cu șase luni în urmă, în 12 mai, lăsându-și cărțile drept mărturie perenă.

Comentarii

comentarii